Slobozia: Vernisajul expoziției permanente Costică Acsinte
Luni, 31 iulie, în sala Atelier a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, a avut loc vernisajul expoziției permanente Costică Acsinte, eveniment organizat de Centrul Cultural și Asociația Culturală Atelierele Albe.
21 de fotografii alb-negru, înrămate, din colecția Costică Acsinte, plus alte șase color, realizate într-un altfel de context de un artist din Australia în cadrul unui proiect denumit „Dansând cu Costică”, vor fi pe siemeze mult timp de acum încolo. Mai mult, veți putea vedea unde și ce s-a scris despre fotograful slobozean, despre digitizarea plăcuțelor fotografice și despre inițiatorul proiectului.
„Am început acest proiect împreună cu Mario Cezar Popescu, reprezentantul Asociației Atelierele Albe, care s-a ocupat de scanarea plăcuțelor fotografice din arhiva Muzeului Județean, achiziționate de Răsvan Ciucă, prezent astăzi aici și căruia îi mulțumim pentru prezență. A fost o muncă nu neapărat grea, cât solicitantă. Acest demers a avut ecou mai întâi peste Ocean, apoi a explodat și în România. Avem în expoziție, adiacent, materiale în care s-a scris despre Costică Acsinte, s-au publicat fotografii, dovadă că el ne inspiră pe toți astăzi și există o nevoie de cunoaștere a unei perioade apuse, pe care noi nu am cunoscut-o la adevărata sa valoare”, afirma Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, în deschiderea evenimentului.
Fotografiile existente în expoziție au fost tipărite în urmă cu doi ani, atunci când a fost vernisat și primul volum de fotografii din colecția lui Costică Acsinte – Viața Socială.
„Pe lângă cele 21 de tabloașe, sunt mici pentru că sunt tipărite la scara 1:1, adică exact cât era negativul așa sunt și printurile, găsiți și șase tablouri, cele color, realizate plecând de la fotografiile lui Costică Acsinte de către un artist fotograf din Australia, Jane Long (…)”, declara Mario Cezar Popescu.
Povestea plăcuțelor care au ajuns de la familia Axinte (depozitate în niște lădițe de aprozar) în arhiva Muzeului Județean Ialomița a fost depănată de Răsvan Ciucă.
Imaginile scoase la lumină de Cezar Popescu, din colecția fotografului Costică Acsinte, sunt de o valoare și o frumusețe rar întâlnite. Oamenii au fost fotografiați în diferite momente ale vieții, care te duc cu gândul la simplitatea și frumusețea vremurilor de odinioară.
Adăugăm faptul că despre viața fotografului Costică Acsinte s-a ocupat și George Stoian, care a așternut toate datele obținute într-o carte. La vernisaj a participat și o nepoată din familia fotografului.
Constantin C. Axinte s-a născut la data de 4 iulie 1897, în comuna Perieți, județul Ialomița. Devine cunoscut sub pseudonimul Costică Acsinte, acesta regăsindu-se pe reversul multora dintre fotografiile sale.
Odată cu începerea Primului Război Mondial, Costică Acsinte se înrolează voluntar ca fotograf de război, developând atât fotografiile sale cât și pe cele ale piloților și observatorilor aerieni români, francezi sau în unele cazuri, ruși din grupurile 1 și 3 Aviație. A făcut parte din Secția foto a Escadrilei 1 Aviație.
În 1930 deschide un studio foto în centrul orașului, numit „Foto Splendid Acsinte”.
Moare pe 7 ianuarie 1984, fiind înmormântat în cimitirul Bora din Slobozia.
În 2009, lui Costică Acsinte i-a fost acordat titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Slobozia.
Costică Acsinte a lăsat în urma sa peste 5.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, un număr mult mai mic de planfilme și un număr necunoscut de printuri fotografice – multe dintre ele aflate la familiile persoanelor ce au fost fotografiate de către Acsinte. Majoritatea printurilor poartă pe verso ștampila studio-ului „Foto Splendid Acsinte“. În 2013 a fost inițiat un proiect de digitizare a operei fotografului, iar în 2017 a fost înființat și un club de fotografie „Costică Acsinte” pentru liceenii din Slobozia pasionați de arta fotografică.