15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19)
TELVERDE Coronavirus – 0800.800.358. Nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
Românii aflați în străinătate pot solicita informații la: +4021.320.20.20
Numai pentru urgențe: 0243/230280 - Serviciul de permanență al DSP Ialomița
Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Slobozia: Polițiștii locali au identificat 9 persoane care, sosite din străinătate, nu erau luate în evidență, pentru monitorizare https://wp.me/p49Kdo-f3k

Slobozia: Polițiștii locali au identificat 9 persoane care, sosite din străinătate, nu erau luate în evidență, pentru monitorizare

Începând din ultima săptămână, în contextul situației de urgență statuate prin Decretul nr. 195/16 martie 2020, instituția noastră se supune prevederilor OMAI nr. 44/19.03.2020 care vizează operaționalizarea conducerii poliției locale de către structurile MAI și a fost angrenată în acțiuni care au legătură cu situația nou creată.

Astfel, polițiștii locali au identificat 9 persoane care, sosite din străinătate, din țări aflate deja în centrul atenției ca urmare a infectării cu coronavirus, nu erau luate într-o evidență în vederea preluării în monitorizare.

Într-o acțiune care se află încă în continuă derulare, au fost transmise deja 84 de notificări semnate de către primarul municipiului în calitatea sa de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, către persoane care, trecând prin vamă la intrarea în țară, au dat declarație pe proprie răspundere privind țara din care vin și adresa la care își vor petrece perioada de izolare la domiciliu, așa cum impun regulile le acest moment. De asemenea, începând încă din 14 martie, s-a efectuat monitorizarea persoanelor izolate la domiciliu, în baza listelor comunicate de către ISU Ialomița.

În același timp, în acțiunile derulate pe raza municipiului de către întreg sistemul Poliție Națională-Jandarmerie-Poliție Locală, polițiștii noștri locali au participat și la punerea în practică a tuturor măsurilor de informare și prevenire a populației asupra infectării cu coronavirus. Aceste acțiuni s-au concretizat prin:

-transmiterea către unitățile comerciale cu un trafic mai intens de cumpărători, de pliante cu un conținut pe această temă de actualitate,
-urmărirea respectării obligației de suspendare a activității unităților cu profilul de activitate prevăzut la art. 1 și 2 ale OM nr. 1/17.03.2020 ( alimentație publică, activități culturale, sportive, religioase, îngrijire personală etc ),

-monitorizarea tronsoanelor de drum național pe zonele de intrare/ieșire din municipiu, care fac parte din traseele de deplasare a autovehiculelor de transport internațional de persoane, în încercarea de a identifica pe acei concetățeni care revin acasă și trebuiesc luați în evidență.

-transmiterea, zi sau noapte, prin intermediul instalațiilor acustice ale mașinilor de patrulare, a mesajelor sonore de informare și avertizare ce vizează aplicarea măsurilor sanitare, a celor de izolare la domiciliu, de evitare a aglomerărilor de persoane și de limitare a deplasărilor.

Este de semnalat faptul că în noaptea de 23/24 martie, polițiștii locali au aplicată o primă sancțiune pentru încălcarea prevederilor art. 5 din OM nr. 2/21.03.2020, care interzice circulația persoanelor în intervalul orar 6.00 – 22.00 fără motivele întemeiate enumerate la lit. a-e ale aceluiași articol.

Făcând toate demersurile pentru a asigura protecția angajaților noștri, suntem permanent în acțiune, angrenându-ne în toate acțiunile care au ca scop protejarea concetățenilor noștri și limitarea pe cât posibil a impactului negativ al actualei pandemii.

POLIȚIA LOCALĂ SLOBOZIA | DIRECTOR, Ing. Laurențiu Abaza
Hei, dacă ești un cititor fidel al site-ului nostru și te-ai convins că de ani buni publicăm numai știri oficiale și de încredere, te rugăm să iți rupi un minuțel din timpul tău și să ne acorzi o evaluare aici: facebook.com/obiectiv.net/reviews/ Astfel ne ajuți la creșterea autorității paginii, lucru foarte important în această perioadă, în special pentru vizitatorii noi, care, pe bună dreptate, nu au de unde să știe că suntem o publicație serioasă și de încredere. Îți mulțumim! Multă sănătate!