Slobozia: Polițist trimis în judecată după ce a acceptat falsificarea unor probe de sânge pentru un șofer băut
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus, prin rechizitoriu, la data de 15 iulie 2013, trimiterea în judecată a agentului şef de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Slobozia – Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare, Barangă George, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi complicitate la fals privind identitatea.
În data de 08.01.2013 inculpatul Barangă George l-a oprit în trafic pe conducătorul auto Ş.G. Procedându-se la testarea cu aparatul DRAGER s-a constatat că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultatul testării fiind o alcoolemie de 0,43 mg/l în aerul expirat. În această situaţie, conducătorul auto a fost condus la Spitalul de Urgenţă Slobozia în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Medicul de gardă a procedat la efectuarea testelor specifice după care a fost recoltată prima probă de sânge de la Ş.G. Ulterior, acestuia din urmă i s-a făcut rău, motiv pentru care a discutat cu inculpatul Barangă George că nu mai doreşte să dea a doua probă de sânge, solicitându-i acestuia ca recoltarea să se facă de la o altă persoană. Inculpatul Barangă George a acceptat ca a doua probă de sânge să fie recoltată unei alte persoane, asigurându-se că şi asistentul medical cooperează în acest sens. Astfel, a doua probă de sânge a fost recoltată de la B.V.A., de faţă fiind şi inculpatul Barangă George. Probele au fost sigilate urmând să fie valorificate în dosarul penal întocmit numitului Ş.G”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.
Potrivit unui comunicat al IPJ Ialomița, „în data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 23.45, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Slobozia a depistat în trafic, pe Şoseaua Brăilei, un autoturism condus de un bărbat de 29 ani, din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa. Poliţiştii au procedat la testarea alcoolscop a conducătorului auto, aparatul Drager indicând valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, i s-au recoltat două probe biologice de sânge la Spitalul de Urgenţă Slobozia în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.
Cercetările în prezenta cauză au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Ialomiţa.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.