Slobozia: Noile sensuri unice au fost aprobate
Joi, 26 aprilie, consilierii locali ai municipiului Slobozia au luat în discuție un proiect de hotărâre privind modificarea unor trasee rutiere, în sens unic, din Slobozia.
Așa cum vă anunțam în luna martie, autoritatea locală are de gând ca pe 18 străzi circulaţia să se desfășoare în sens unic, pentru a se asigura un trafic fluent, o semnalizare rutieră coerentă, unitară şi explicită, amplasându-se toate indicatoarele rutiere de reglementare şi informare ce se impun.
Străzile vizate sunt: Cuza Vodă, Avram Iancu, Păcii, Mircea cel Bătrân, Mihail Sadoveanu, Aleea Parcului, str. Ialomiței, Aleea Crinilor, Aleea Nouă, Aleea Bloc MB1 – MB5, Domnița Bălașa, Ana Ipătescu, Aleea Garofiței și Aleea Școlii, Aleea Nordului, Viitor, Aleea Feroviarului, Aleea dintre blocurile B38 și B31 și Aleea Mănăstirii.
Referitor la zona Mănăstirii, a existat un amendament depus de comisia de urbanism, prin consilierul Sorin Brânză, de a schimba propunerea comisiei de circulație rutieră.
Șeful Biroului de Poliție Rutieră Slobozia, inspector principal Cătălin Radu, susținea, referitor la acea intersecție – Aleea Mănăstirii cu bulevardul Matei Basarab -, că este inoportun să se instituie un sens unic cu ieșire în Matei Basarab din cauza faptului că acolo, de-a lungul timpului, au avut loc mai multe accidente soldate atât cu pagube materiale cât și cu victime omenești și ar trebui să rămână așa cum s-a propus, de sens unic cu intrare din Matei Basarab.
„Vizibilitatea este foarte redusă, majoritatea conducătorilor auto caută să se asigure doar pentru prioritate la autoturisme și nu mai dau prioritate la pietoni pe virajul la stânga. A doua chestiune care, spun eu, că susține sensul unic cu intrare din Matei Basarab, cu acces interzis de la colțul de vest al mănăstirii, este că prin aceasta determinăm conducătorii auto care se deplasează pe variantă, unde știți că pe acea porțiune limita de viteză este de 70 km/h, o viteză destul de mare, îi determinăm să nu mai efectueze virajul la stânga, respectiv la dreapta să intre în Slobozia prin fața Mănăstirii. Și acolo au fost accidente rutiere, atât cu victime cât și cu pagube materiale”, își susținea acesta propunerea, diferită de amendamentul propus de consilierul local.
În urma discuțiilor, amendamentul propus a fost retras, proiectul a fost votat în forma inițială, urmând ca în viitor să se observe dacă decizia luată a fost una bună sau necesită modificări.
Detalii sensuri unice Slobozia:
Pe strada Cuza Vodă, dinspre str. Păcii, spre str. Coloanelor, semnalizată corespunzător, la intrare cu indicatorul „sens unic” şi la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul 23 şi blocul 17, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt.
Pe strada Avram Iancu, cu intrarea din str. Coloanelor, unde se efectuează şi semnalizarea coespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, iar la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul 1 şi blocul 7 şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt.
Pe strada Păcii, cu intrarea din str. Cuza Vodă, unde se efectuează şi semnalizarea coespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, iar la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul 25 A şi blocul 6, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt.
Pe strada Mircea cel Bătrân, cu intrarea din str. Rovine, unde se efectuează şi semnalizarea coespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, iar la celălalt capăt, în zona blocului 15 A, sc. A, cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul 12 A şi blocul 15 A, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt, mai mult decât acest segment de drum permite tranzitarea autovehiculelor către centrul municipiului.
Pe strada Mihail Sadoveanu, dinspre Bdul Matei Basarab, spre str. Sporturilor, semnalizată corespunzător, la intrare cu indicatorul „sens unic” şi la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul B25 şi blocul B34, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două
autovehicule unul pe lângă celălalt. Faţă de această situaţie, urmează a se realiza o semnalizare rutieră în concordanţă cu sensul unic, după cum urmează: la ieşirea din Al. Crinilor, parcarea dintre bl. B23 şi bl B42, parcarea dintre bl.B31 şi bl. Bl-43 şi Al. Parcului în str. M. Sadoveanu – „INTERZIS A VIRA LA DREAPTA”; la ieşirea din parcarea situată lângă Muzeul Agriculturii şi parcarea amplasată între blocurile B37 – B33, în str. M. Sadoveanu – „INTERZIS A VIRA LA STÂNGA;
Pe strada Aleea Parcului, cu intrarea din str. Mihail Sadoveanu, unde se efectuează şi semnalizarea corespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, iar la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul Bl-34 şi blocul B36 , spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt.
Pe strada Ialomiţei, sectorul de drum cu intrarea din Aleea Parcului, unde se efectuează şi semnalizarea coespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, până la blocul B32, scara D unde se efectuează semnalizarea corespunzătoare cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul B35 scara C şi blocul B30 scara B, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt.
Pe Aleea Crinilor, cu intrarea din str. Ialomiţei, unde se efectuează şi semnalizarea corespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, sectorul de drum cuprins între blocurile II scara A- B21- B24- 12 scara B, iar la celălalt capăt, în zona blocului 12, sc. B cu indicatorul „acces interzis”, iar în dreptul blocului B24 scara B, cu indicatorul „acces interzis” şi ..la dreapta”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată
permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul II scara A- B21- B24- 12 scara B, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt, mai mult decât acest segment de drum permite tranzitarea autovehiculelor către centrul municipiului.
Pe Aleea Nouă se impune schimbarea sensului de mers, către strada Ialomiţei, la intersecţia strada Mihail Sadoveanu cu Aleea Nouă se efectuează şi semnalizarea corespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, iar la celălalt capăt, la intersecţie cu str. Ialomiţei, cu indicatorul „acces interzis”.
Pe Aleea Bloc MB1 -Bloc MB5 dinspre strada Vasile Alecsandri, spre str. Ianache, semnalizată corespunzător, la intrare cu indicatorul „sens unic” şi la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul MB1 şi blocul MB5, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt.
Pe strada Domniţa Bălaşa, dinspre strada Eternităţii, spre str. Gării, semnalizată corespunzător, la intrare cu indicatorul „sens unic” şi la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul U4 şi blocul U10, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt. Mai mult decât atât, zona Şcolii nr. 3 este tranzitată de un număr mare de autovehicule, odată cu orele de început ale programului şcolar.
Pe strada Ana Ipătescu, cu intrarea din str. Gării, unde se efectuează şi semnalizarea coespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, iar la celălalt capăt, la ieşire în str. Eternităţii cu indicatorul „acces interzis”. Faţă de această situaţie, urmează a se realiza, o semnalizare rutieră corespunzătoare, amplasându-se toate indicatoarele de circulaţie care se impun.
Pe Aleea Garofiţei şi Aleea Şcolii, dinspre str. Mihai Viteazul, spre str. Nordului, semnalizată corespunzător, la intrare cu indicatorul „sens unic” şi la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul F3 şi blocul V2, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt. Pe străzile adiacente vor fi instalate indicatoare rutiere care să constituie un sistem unitar. La ieşirea din parcarea amplasată între bl. M9 şi bl. FIO, aleea ce trece prin faţa I.J.J. Ialomiţa, Aleea Nordului, Aleea Castanilor şi Aleea ce iese dintre blocurile VI şi Dl în Aleea Şcolii „INTERZIS A VIRA LA DREAPTA”; La ieşirea de pe Aleea Castanilor, în zona blocului V2, scara B, pe sensul de mers către Aleea Şcolii – „INTERZIS A VIRA LA STÂNGA;
Pe Aleea Nordului, dinspre str. Nordului, spre str. Prelungirea Mihai Viteazul, semnalizată corespunzător, la intrare cu indicatorul „sens unic” şi la celălalt capăt cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul V5 şi blocul L2, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt. Faţă de această situaţie, se impune amplasarea de indicatoare rutiere, după cum urmează:
La ieşirea din parcarea amplasată între bl. CI şi bl. VI, Aleea Castanilor şi Aleea ce iese dintre blocurile M6 şi L2 în Aleea Nordului „INTERZIS A VIRA LA DREAPTA”;
La ieşirea de pe Aleea Castanilor, în zona blocului L7, pe sensul de mers către Aleea Nordului – „INTERZIS A VIRA LA STÂNGA; La ieşirea dintre blocurile L1 şi bl. M1, pe sensul de mers către Aleea Nordului, în zona blocului M1 – „INTERZIS A VIRA LA STÂNGA;
Pe strada Viilor, la intrare din b-dul Matei Basarab spre str. Independenţei, la colţul blocului V, scara B, semnalizată corespunzător, la intrare cu indicatorul „sens unic” şi la celălalt capăt, în zona blocului S3 cu indicatorul „acces interzis”, deoarece partea carosabilă a acestui drum este ocupată permanent de autovehicule staţionate pe zona cuprinsă între blocul S şi Blocul V, spaţiul rămas între acestea este foarte îngust, şi nu permite trecerea a două autovehicule unul pe lângă celălalt.
Pe strada Aleea Feroviarului, cu intrarea din b-dul. M. Basarab, unde se efectuează şi semnalizarea coespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, şi la celălalt capăt, în zona postului TRAFO, cu indicatorul „acces interzis” ieşirea din interiorul cvartalului de blocuri făcându-se pe aleile ce ies în str. Gării şi, respectiv în b-dul. Unirii. Măsura se impune ca urmare a traficului intens pe ambele sensuri de pe bulevard, care crează blocarea circulaţiei în zona b-dul. M. Basarab/str. M. Sadoveanu/str.Aleea Feroviarului, în condiţiile în care apar concomitent autovehicule care ies şi/sau intră din/în cele două artere secundare menţionate. Faţă de această situaţie, urmează a se instala pe toate celelalte artere rutiere adiacente, indicatoarele de circulaţie care se impun, după cum urmează :
– La ieşirea din parcarea amplasată între bl. V2, V3, V4, V5 şi garaje un indicator rutier de informare „sens unic”.
– La ieşirea de pe aleea situată în spatele blocului U 20, pe sensul de mers către blocul U21, în zona blocului U20, scara D, – „INTERZIS A VIRA LA DREAPTA;
La ieşirea de pe aleea amplasată pe latura de est a bl. V3, V4, V5, un indicator rutier de informare „sens unic”.
La ieşirea de pe aleea situată în spatele blocului Z1, pe sensul de mers către blocul Z2, în zona postului TRAFO – „INTERZIS A VIRA LA DREAPTA;
Pe Aleea dintre blocurile B 38 şi B 31, se impune schimbarea sensului de mers, către strada Mihail Sadoveanu, unde se efectuează şi semnalizarea coespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, iar la celălalt capăt, la intersecţie cu Mihail Sadoveanu, cu indicatorul „acces interzis”.
Pe Aleea Mănăstirii, sectorul de drum situat pe latura de nord-vest a zidului împrejmuitor al Mănăstirii să devină sens unic cu intrare din b-dul Matei Basarab, unde se efectuează şi semnalizarea corespunzătoare cu un indicator de „sens unic”, iar la celălalt capăt, la colţul gardului împrejmuitor, cu indicatorul „acces interzis”.