Slobozia: Monumente și… argumente !

Arhitectul Ion D. Vede adresează acest mesaj celor care, fără „contribuția autorităților”, au calitatea și statutul de intelectuali, atribute dobândite prin educație, școală aprofundată, experiență de viață, performanțe profesionale, odată cu o anumită responsabilitate civică.

statui centrul cultural sloboziaMesajul constă într-o invitație la meditație obiectivă asupra a ceea ce se întâmplă cu orașul Slobozia, mai ales în ultimii ani și, în special, cu privire la hazardul extrem care guvernează continuu majoritatea gesturilor administrației locale.

„Cel dintâi subiect pe care vi-l propun, în privința căruia suntem datori cu exprimarea unei opinii imediate, este cel privitor la nominalizarea personalităților ale căror reprezentări statuare vor mobila și înnobila Esplanada monumentelor din proximitatea Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.

Atunci când, în reamenajarea Centrului Civic, a fost prevăzută o astfel de esplanadă, s-a urmărit să se aducă, în conștiința urbei, personalitățile ialomițene care au contribuit la cultura română. Cu acestea avem dreptul să ne mândrim și lor le datorăm respectul necondiționat, noi și generațiile viitoare, pentru că ne-au dat o identitate, nouă și orașului nostru.

Pe baza acestor considerente, eu vă propun șase nume de personalități care și-au lăsat amprenta asupra locurilor și și-au căpătat un binemeritat loc în Panteonul valorilor naționale (sunt șapte locuri de statui, din care unul a fost deja destinat marelui Ionel Perlea):

  • Ionel Perlea – dirijor și compozitor (există statuia!)
  • Ștefan Bănulescu – (1926 – 1998) scriitor eminent, născut la Făcăeni poet
  • Constantin Țoiu – (1923 – 2012) scriitor, născut la Urziceni
  • Paul Georgescu (1923 – 1989) scriitor, jurnalist, critic literar, născut la Țăndărei
  • George Folescu – (1884 – 1939) – cel mai mare artist liric din toate timpurile, născut la Slobozia Nouă, fondatorul Operei Naționale
  • David Davidescu – (1916 – 2004) – academician, agronom născut la Sudiți, Rector al Institutului Agronomic
  • Apostol D. Culea – (1882 – 1949) – eminent pedagog, născut la Sudiți, prozator, publicist, traducător de literatură universală.”

Nu știm în ce măsură opiniile ce vor fi exprimate pe marginea acestor propuneri vor fi luate în considerare, având în vedere faptul că proiectul este în curs de realizare, fiind foarte posibil să se fi luat deja deciziile privitoare la personalitățile care vor fi reprezentate.