Slobozia: Masterclass Internațional de Dirijat, finalizat cu spectacolul “Don Giovanni” de W.A. Mozart și Concursul Internațional de Dirijat „Ionel Perlea”
Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural „Ionel Perlea”, în parteneriat cu Asociația SUONARTE desfășoară, în această perioadă, două evenimente internaționale de muzică clasică, sub titulatura Festivalului Internațional de Dirijat „Ionel Perlea”: Masterclass-ul Internațional de Dirijat (20-27 iulie 2022), un concept unic în Europa – finalizat cu montarea în premieră, în Slobozia, a spectacolului integral “Don Giovanni” de W.A. Mozart și Concursul Internațional de Dirijat „Ionel Perlea” – Ediția a VI-a (29-31 iulie 2022).
Evenimentele sunt realizate în scopul promovării personalității marelui dirijor născut în Ialomița și a unei investiții în educația continuă.
Masterclass-ul Internațional de Dirijat a început deja și este susținut de Maestrul Dumitru Goia, format la apreciatul Conservator Sankt Petersburg, fiind una dintre cele mai bune școli de dirijat din lume. Dumitru Goia face parte dintr-un grup excepțional de absolvenți ai acestei școli, care îi include pe Yuri Simonov și Yuri Temirkanov.
Formatul unic de Masterclass, finalizat cu spectacol integral de operă, este adresat dirijorilor de toate vârstele și de toate nivelurile de pregătire și le oferă oportunitatea de a studia și dirija capodopera mozartiană „Don Giovanni”, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite titluri din repertoriul universal de operă. De asemenea, atât cursanții, cât și publicul se vor bucura de prestația pe scenă a unor cunoscuți soliști, acompaniați de Orchestra „Ionel Perlea” – concertmaestru Cristian Balaș. Montarea realizată în premieră este concepută de regizoarea Laura Maria Vlădoiu.
„La Masterclass sunt înscriși zece cursanți, doi din străinătate și opt din România. Printre cei din România care vin să ia lecții de dirijat de la Dumitru Goia se numără și Ozana Barabancea. Masterclass-ul este o calificare pentru ei, își perfecționează tehnica. Ei fac cursuri de dirijat, dar de obicei nu au ocazia să dirijeze nici pianiști, nici soliști, cu atât mai puțin orchestră. Ozana Barabancea s-a alăturat în acest an participanților la Masterclass-ul Internațional de Dirijat, condus de maestrul Dumitru Goia și vom avea prilejul de a o admira la pupitrul dirijoral, miercuri, 27 iulie, orele 19:00, în cadrul spectacolului Don Giovanni. Faptul că vine Ozana Barabancea, pentru noi este o bucurie. La spectacolul de operă „Don Giovanni” vor fi peste 100 de oameni pe scenă, soliștii, corul, orchestra. Este al doilea spectacol de operă produs la Slobozia. Anul precedent s-a bucurat de un succes răsunător în rândul publicului, al cursanților, și al profesioniștilor din domeniu, când a fost prezentată premiera spectacolului „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Acum avem „Don Giovanni”. Este mult mai greu, mai solicitant, atât pentru cursanți, cât și pentru soliștii de operă, pentru cei care fac scenografia. Este o mobilizare de forțe foarte mare”, a declarat Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural „Ionel Perlea”.
Accesul la spectacolul ”Don Giovanni” de W.A. Mozart, de miercuri, 27 iulie, ora 19.00, care va încheia Masterclass-ul Internațional de Dirijat, se va face pe bază de bilet (50 lei), care se poate achiziționa de la Centrul Cultural. Pensionarii, elevii, studenții au reducere de 50%.
Prezentată în premieră la Slobozia, opera mozartiană aduce pe scena Sălii Europa soliști de înaltă ținută artistică ai instituțiilor importante de gen din țară.
„Pentru noi, acest eveniment înseamnă certificarea numelui lui Ionel Perlea ca dirijor de operă și de simfonic. Pentru cei care vin din străinătate, numele Ionel Perlea înseamnă ceva. De când am început și noi să ne mobilizăm, a început să însemne și pentru români. Pentru că avem un public de nișă, prea puțin specializat. Ionel Perlea este un nume, este recunoscut, a confirmat, dar prea puțin cunoscut în România. De când am început astfel de evenimente, numele Ionel Perlea a devenit rezonant și pentru publicul larg și pentru cei care intră în acest domeniu al muzicii. Vă așteptăm, așadar, la spectacol, miercuri, 27 iulie, ora 19.00, Sala de spectacole „Europa”, a adăugat Clementina Tudor.
Soliștii au participat la primele repetiții de regie, conduse de Laura Maria Vlădoiu, iar maestrul Dumitru Goia a asistat și a dat ultimele indicații, pregătind întâlnirea acestora cu dirijorii spectacolului “Don Giovanni”.
După Masterclass, care se va încheia cu spectacolul „Don Giovanni”, urmează Concursul Internațional de Dirijat „Ionel Perlea” – Ediția a VI-a, care va avea loc în perioada 29-31 iulie 2022.
Concursul se bucură, pentru al doilea an consecutiv, de un format internațional, fără limită de vârstă. Repertoriul abordat de concurenți în cele trei etape va fi atât simfonic, cât și de operă, aceștia având posibilitatea să dirijeze Orchestra „Ionel Perlea” în toate etapele competiției și o serie de soliști vocali invitați și se va încheia cu un Concert Extraordinar „Opera & Symphonic Gala”.
„Sunt înscriși 30 de concurenți, un număr record, din toată lumea. Până și din Mongolia avem. Din cei 30, în prima etapă vor rămâne 12. Prima etapă va fi cu pian, adică dirijează pianiști, apoi soliști cu pianiști. Cei 12 calificați vor dirija orchestra în etapa a doua, o ocazie foarte rară. Din cei 12 semifinaliști, vor rămâne 6. Iar cei șase vor da concurs cu public și simfonic și operă. Va fi o mobilizare de forțe”, a mai spus Clementina Tudor.
Premiile concursului vor fi în valoare de 6.500 de euro, iar premiile speciale vor consta în angajamente oferite de instituțiile partenere. Competiția se va bucura de un Juriu Internațional format din personalități ale muzicii clasice și manageri ai unor importante instituții muzicale din țară.
Concursul se va încheia duminică, 31 iulie, cu Gala Laureaților, care va începe la ora 19.00, la Sala Europa. Accesul se va face, de asemenea, pe baza unui bilet, care poate fi achiziționat de la Centrul Cultural Ionel Perlea.