Și cel de-al șaselea agent de poliție a fost arestat preventiv
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului IONIŢĂ GHEORGHE, agent de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa, Serviciul Poliţiei Rutiere, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Magistraţii Tribunalului Ialomiţa au admis cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile.
Reamintim că magistraţii Tribunalului Ialomiţa au dispus, vineri, 24 august, arestarea preventivă, pe o perioadă de 29 zile, a altor cinci polițiști de la Serviciul Rutier Ialomița, acuzați de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
ANDREI MARIAN ADRIAN, CHIŢOIU MARIAN, DINU CRISTINEL, DINU DOREL DĂNUŢ şi MICU GABRIEL, agenţi de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa, Serviciul Poliţiei Rutiere, sunt acuzați că în cursul lunii aprilie 2012, în timpul serviciului de patrulare, au primit diferite sume de bani de la mai mulţi conducători auto ce au încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice pentru a nu le aplica sancţiunile contravenţionale corespunzătoare faptelor săvârşite.
De asemenea, nu au aplicat sancţiuni contravenţionale altor conducători auto care au încălcat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, creându-le astfel avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale.
Inculpatul DINU CRISTINEL a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ în legătură cu S.C. DINU INVEST S.R.L. SLOBOZIA în scopul obţinerii pentru sine sau pentru membrii ai familiei sale, de bani sau alte foloase.
Cercetările în prezenta cauză au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi Biroului Anticorupţie Ialomiţa precum şi cu suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt.