Sfinții martiri de la Niculițel, sărbătoriți în Catedrala Episcopală din Slobozia

Miercuri, 4 iunie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia se vor desfășura sfintele slujbe care să marcheze prezența sfintelor moaște ale Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel în Catedrala noastră din Slobozia.

Marți, 3 iunie 2014, începând cu ora 17:00, la Catedrala Episcopală se va săvârși slujba Vecerniei, în cadrul căreia racla cu sfintele moaște ale sfinților mucenici de la Niculițel va fi purtată într-o procesiune în jurul Catedralei.

Miercuri, 4 iunie 2014, de la ora 09:00, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia se va săvârși Sfânta Liturghie, unde sub protia preacuviosului părinte arhimandrit Rafail, vicar eparhial, vor sluji toți părinții stareți din Eparhie.