Se vor emite mesaje RO-ALERT și în cazul dispariției unor persoane
Știm cu toții faptul că RO-ALERT este sistemul național care permite difuzarea de mesaje pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență, în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, ca de exemplu, în cazul fenomenelor meteo extreme, inundațiilor sau altor situații care amenință grav comunitățile.
Începând cu sfârșitul lunii octombrie, la nivelul județului Ialomița, s-a finalizat implementarea modului de transmitere a mesajelor RO-ALERT și cu privire la persoanele dispărute, această măsură fiind posibilă în colaborare cu IPJ Ialomița.
Locotenent colonel Ion Alexandru, adjunct șef al Centrului Operațional a declarat joi, 7 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că informațiile cu privire la persoana dispărută, semnalmente, vârstă, sunt transmise de către Poliție operatorului din Dispeceratul 112, iar acesta va transmite mesajul către populația din zona în care persoana respectivă a dispărut, însă dacă există informații cu privire la faptul că acea persoană este posibil să se fi deplasat în împrejurimi, se transmite mesaj și în arealul în care se cunoaște că ar fi fost văzută ultima oară”.
Conținutul mesajului de avertizare și informațiile legate de zona în care acestea trebuie difuzate sunt transportate prin legături private de interconectare a sistemului RO-ALERT cu rețelele operatorilor de telefonie mobilă.
Tehnologia CELL BROADCAST, pe care se bazează sistemul RO-ALERT, permite ca antenele de comunicații mobile din zona selectată să difuzeze mesajul de avertizare tuturor telefoanelor mobile care funcționează în aria de acoperire a acestora. Numele și numărul de telefon ale utilizatorilor telefoanelor mobile nu sunt necesare.
În situația în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte. Informații referitoare la compatibilitatea telefoanelor mobile cu sistemul RO-ALERT sunt disponibile în secțiunea configurare telefon de pe site-ul RO-ALERT.
Funcționalitatea sistemului RO-ALERT se poate face prin: difuzarea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul rețelelor operatorilor de telefonie mobilă; difuzarea rapidă a mesajelor către toți utilizatorii aflați în arealul amenințat, chiar în condiții de congestie a rețelelor operatorilor de telefonie mobilă; afișarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenție a utilizatorului; repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp; receptarea mesajelor de avertizare de către terminalele aflate în roaming pe teritoriul României.
„Prin intermediul dumneavoastră asigurăm cetățenii că se depun permanent eforturi considerabile pentru îmbunătățirea capacității și calității sistemului de prevenție și intervenție în situații de urgență. Deși au existat situații când primirea mesajelor au generat disconfort, transmiterea acestora este imperios necesară având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT- salvarea de vieți și protejarea bunurilor. Dezactivarea opțiuni de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență, ce vă pot pune viața în pericol. RO-ALERT este considerat un instrument util pentru protecția populației și creșterea gradului de conștientizare în situații critice. Cu toate acestea, pentru a-și maximiza eficiența, este esențială o comunicare clară și eficientă, testări periodice și educarea cetățenilor în legătură cu scopul și utilizarea corectă a sistemului”, a adăugat locotenent-colonel Ion Alexandru.
Prin Sistemul RO-ALERT se transmit, indiferent de oră, informații relevante, bazate pe date concrete furnizate atât de structuri specializate (Administrația Națională de Meteorologie, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și alte instituții cu rol și competențe în domeniul managementului situațiilor de urgență), dar și de către apelanți (martori ai situațiilor în speță), atent verificate și documentate.
Reprezentantul Centrului Operațional susținea că mesaje de avertizare în caz de cutremur nu vor fi transmise vreodată, pe de o parte pentru că sistemul nu a fost gândit pentru alertă la cutremur, iar pe de altă parte, cutremurele nu pot fi prevăzute mai devreme de 15 secunde, astfel că un astfel de mesaj ar conduce doar la panică în rândul populației și, evident, la victime. Post-seism, se pot transmite mesaje, în funcție de situațiile existente după cutremur.