Se circulă pe DN 2C, tronsonul Slobozia – limita judeţul Buzău şi DJ 102H Reviga – DN 2C
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă informează că la această oră (14:30), a fost redeschis traficul rutier pe DN 2C, tronsonul Slobozia – limita judeţul Buzău şi DJ 102H Reviga – DN 2C.
Pe drumurile judeţene şi naţionale rămase impracticabile se acţionează în continuare pentru deblocare în colaborare cu reprezentanţi ai Secţiilor Drumuri Naţionale Ialomiţa şi Secţia de Drumuri Judeţene.
La această oră, pe raza judeţului sunt instituite şase filtre ale poliţiei rutiere, care restricţionează traficul pe segmentele de drum unde circulaţia este îngreunată din cauza depunerilor de zăpadă.
Poliţia recomandă evitarea deplasării în zonele în care au fost semnalate condiţii meteorologice nefavorabile.
Dacă, totuşi, nu puteţi amâna călătoria din motive de maximă necesitate, informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.
Poliţia Română atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
În cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale aflaţi în zonele afectate de zăpadă, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.