Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Scrisoare deschisă pentru consilierii orașului Țăndărei https://wp.me/p49Kdo-cOm

Scrisoare deschisă pentru consilierii orașului Țăndărei

Am fost de curând la Teatrul Național București, unde am văzut piesa ,,Vizita bătrânei doamne”. O doamnă extrem de bogată se întoarce în orașul de unde, în urmă cu 30 de ani, fusese umilită și alungată pe nedrept. Orașul și cetățenii sunt faliți. O așteaptă cu fast și speră ca fiica orașului, multimiliardară acum, să investească aici măcar câteva milioane. Aceasta oferă însă 500 de milioane Primăriei și 500 de milioane cetățenilor, cu condiția ca bărbatul care i-a cauzat crunta nedreptate (fostul iubit) să fie omorât. Inițial, toți resping indignați propunerea și îl asigură pe concetățeanul în cauză de solidaritatea lor. Se întâmplă însă ceva ciudat, toți încep să cumpere pe credit, de la haine până la mașini. Primăria comandă un sediu mai mare iar biserica a cumpărat pe datorie un clopot nou. Deși nu spuneau asta, oamenii erau convinși și sperau că se va găsi cineva să-l ucidă pe bărbat. Timpul trecea, datoriile creșteau. În final, pentru că nimeni nu a avut tăria să îl ucidă pe bărbatul respectiv, s-a convocat Consiliul Local unde consilierii au votat și executat chiar ei uciderea concetățeanului lor. Trei ore și patruzeci de minute cât a durat piesa și mult după aceea am meditat la vânzarea de conștiință. Oamenii trădează mai ușor când o fac organizat, în grup. Vina și răspunderea colectivă sunt mai ușor acceptabile. M-am gândit că autorul a exagerat când a transformat consilierii locali în judecători și călăi. Părea neverosimil. Putea să aleagă alt final. Să se sinucidă bărbatul, de exemplu.

 

Așa am gândit până în urmă cu câteva zile când am aflat că doamna Toma, primarul orașului Țăndărei, dorește cu orice pret sa faca reorganizare scolara in orasul nostru. Motivele invocate: binele copiilor si economie la buget prin desfiintarea unor posturi. Nimeni nu crede. Parintii copiilor care trebuie mutati de la Liceu la Scoala 2 se revolta si o huiduie spontan si copios. Totul e filmat, nimic nu se da public. Incep speculatiile. Din presupuneri impletite cu zvonuri se contureaza alta poveste.

Motivul expus de primarita consilierilor in privat: sa scape de directoarea-problema de la Scoala 2. Eu presupun ca daca le-a spus asta i-a mintit si pe consilieri. Cred ca primarita i-a servit fiecarui grup tinta care trebuia convins de obiectivitatea masurii povestea sau minciuna potrivita. Eu nu am cum sa verific in totalitate, dar altii pot. Ii intreb pe reprezentantii Prefecturii, Consiliului Judetean si Inspectoratului Scolar daca este adevarat ca doamna primar a trecut pe la ei sa ii informeze despre intentia de reorganizare si daca i-a asigurat ca situatia e roz in sensul ca s-a consultat cu parintii si cu profesorii si ca acestia au fost de acord. Daca a facut asta a mintit.

In ce priveste profesorii, nu numai ca nu sunt de acord, dar sunt si scarbiti. As vrea sa vad un (adica macar unul singur) profesor de la Liceu incantat de idee. De ce oare nu poate fi gasit? Cand i s-a oferit ca varianta ideea sa uneasca Scoala 2 cu Grupul a sarit ca arsa: exclus! Cu Liceul si numai cu Liceul! Am inteles. Tinta e Liceul. Si uite asa se nasc alte presupuneri si scenarii. Peste doi ani doamna primar trebuie sa predea stafeta inapoi de unde a luat-o. Ar trebui sa se intoarca pe post. Director la Scoala 2. Care nu va mai fi. Coincidenta, tot peste 2 ani doamna Chis, directoarea Liceului, iese la pensie. Deci un post de director va fi. Bine, se va spune, dar primarita nu poate hotărî dumneaei. Trebuie sa voteze majoritatea consilierilor locali. Doar cei de la PSD nu ajung, dar conteaza la sigur si pe votul liberalilor. De ce oare? Si iar incep presupunerile. Absorbirea Scolii 2 de Liceu ar asigura un somn mai linistit si un plan B onorabil pentru doamna Mitrea, profesor titular la Scoala 2. Cine o sa voteze pentru? Sotul, domnul consilier Mitrea si, din solidaritate, colegii de partid.

Dar mai e un hop de trecut. Mai trebuie un aviz de la Inspectoratul Scolar. Un fleac! Acolo se afla la varful conducerii vremelnice ghici cine, doamna Mitrea. Ne-au ciuruit! O alta ipoteza poate fi ca postul de director se pregateste pentru doamna Mitrea la schimb pentru vesnica recunostinta liberala in consiliu aflat altfel in lipsa de majoritate. Se stie ca majoritatea consilierilor va vota pentru reorganizare. Daca il vom intreba pe fiecare ne va raspunde ca e pentru binele copiilor. Nu conteaza ca mutand copiii de la Liceu la Scoala 2 le provoaca o trauma. Si o ilegalitate. Parintii aleg la inscriere scoala pentru copiii lor. Dar nu o sa tina cont. Se vor ascunde in spatele raspunderii colective. Asemeni celor pe care i-am vazut pe scena Teatrului National. Dragi consilieri locali ai orasului Tandarei! Incă nu e tarziu! Stă în puterea voastra sa schimbati finalul acestei farse de prost gust. Votati impotriva reorganizării! Nu uitati ca ati fost alesi sa reprezentati interesele cetatenilor nu interesele politice si personale ale Primarului!

Semnat Vasile Andrei
Loading...