Luni 21 septembrie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Săptămâna prevenirii criminalității a debutat în județul Ialomița. SIGURANȚA MINORILOR – tema primei zile

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au început astăzi, 21 septembrie, activitățile desfășurate în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalității”, prin acțiuni dedicate siguranței minorilor.

Prima zi a campaniei a fost dedicată elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 și Școlii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” din municipiul Slobozia, polițiștii desfășurând activități informativ-preventive privind identificarea situațiilor de risc și prevenirea victimizării.

În cadrul întâlnirilor, polițiștii au discutat cu elevii despre bullying și cyberbullying, siguranța în spațiile publice, precum și despre comportamentul responsabil în mediul online.