Sâmbătă 19 septembrie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Acțiune cu efective mărite desfășurată în municipiul Urziceni

La data de 18 septembrie, în intervalul orar 12:00-15:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și al unui specialist din cadrul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului Urziceni.

Activitățile au avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 347 de persoane și verificate 270 de autovehicule, fiind instituite 10 filtre rutiere.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei.

Totodată, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice, au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 6 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii au acționat cu preponderență în zonele aglomerate ale municipiului, în parcuri, în proximitatea stațiilor de transport persoane și în zonele frecventate de elevi, pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a furturilor și a altor fapte antisociale.

Polițiștii ialomițeni vor continua organizarea unor astfel de acțiuni, pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și pentru impunerea respectării normelor legale.

IPJ Ialomița