Recomandări pentru o deplasare sigură în condiţii meteo nefavorabile

Conform unei atenționări de tip „cod galben” emisă de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada următoare, în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, vor fi averse ce vor avea caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și alte fenomene de instabilitate atmosferică.

trafic ploaie avertizare meteoPoliţia ialomiţeană vă sfătuieşe să conduceţi prudent pe timp de ploaie, atât pentru siguranţa dumneavoastră, cât şi pentru a celorlalţi participanţi la trafic.

  • Pentru conducerea în siguranţă în condiţiile schimbării condiţiilor meteorologice, poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă prudent, să adapteze continuu viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic şi să ia în calcul faptul că în astfel de condiţii spaţiul de frânare creşte substanţial. 
  • În situaţia conducerii autovehiculelor în condiţii de ploaie utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen. 
  • De asemenea, recomandăm păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, precum şi evitarea acţionării bruste a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării. 
  • Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. 
  • Totodată, recomandăm pietonilor să traverseze numai prin locurile maracate corespunzător, după o temeinică asigurare şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă. 
  • În acelaşi timp, trebuie evitate opririle sau staţionările neregulamentare ori, deși regulamentare, în dreptul copacilor sau construcțiilor care pot fi rupte / distruse de vântul puternic.
  • Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie