Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Reclamat că circulă haotic între Bucu și Țăndărei. Nu a oprit la semnalul polițiștilor. Urmărit și prins în Slobozia Nouă

Publicat de Obiectiv Ialomita
30 septembrie 2019, 4:22 PM

La data de 28 septembrie a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de doi conducători auto cu privire la faptul că un șofer ar circula haotic dinspre Bucu către Țăndărei, punând în pericol ceilalți participanți la trafic.

Polițiștii l-au depistat pe șoferul în cauză în cel mai scurt timp, au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat, fiind urmărit de polițiști și ulterior blocat și oprit în cartierul Slobozia Nouă.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că autoturismul în cauză ar fi fost condus de un bărbat de 58 de ani, din localitatea Scânteia, care ar avea dreptul de conducere anulat, iar autorizația provizorie a autoturismului expirată.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul Drager, fiind condus la Spitalul de Urgență Slobozia unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acesta este cercetat de poliţişti pentru săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Șoferi băuți la volan, depistați de polițiști

 În acest sfârșit de săptămână, 27 – 28 septembrie a.c, 4 șoferi au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Șoferii în cauză, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani, au fost testați de polițiști cu aparatul Drager în vederea stabilirii alcoolemiei în aerul expirat, fiind ulterior conduși la unități medicale de pe raza județului pentru recoltarea de probe biologice.

Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest, 1,34 mg alcool pur în aerul expirat, a fost înregistrată în cazul unui bărbat de 32 de ani din Urziceni, care a fost depistat pe raza comunei Manasia.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii ialomițeni desfășoară permanent activități, pe toate drumurile publice, pentru descurajarea celor care intenționează să conducă sub influența băuturilor alcoolice, dar și pentru tragerea la răspundere a celor care încalcă legea și pun în pericol siguranța traficului rutier.

Nu conduce dacă ai băut! Te poate costa viața sau libertatea!

Material lemnos fără documente legale, confiscat de polițiștii ialomițeni

În ziua de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, au acționat pentru combaterea delictelor silvice.

Astfel, pe raza comunei Săveni, polițiștii au depistat un bărbat de 60 de ani, din comuna Platonești, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos, din specia plop, fără documente de proveniență.

Materialul lemnos a fost confiscat și lăsat în custodie Cantonului Silvic Sudiți, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 1.000 lei.

IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA

 

permis suspendat politia - IPJ Ialomita urmarire

Știri recente:

Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Traficant internațional de droguri de risc, prins de polițiști, în flagrant delict, la Urziceni
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net