Recepție oficială, oferită de președintele Consiliului Județean, de 1 Decembrie

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a organizat, pe 29 noiembrie, o recepție oficială, la care au participat de la prefect, primari, parlamentari, politicieni, foști președinți ai Consiliului Județean, șefi ai unor instituții, consilieri județeni sau locali, până la oameni de afaceri și artiști.

Evenimentul a avut loc în sala de spectacole a Consiliului Județean, participanții având parte, pe parcursul a trei ore, de momente artistice speciale, invitată de onoare fiind binecunoscuta interpretă de muzică populară Sava Negrean Brudașcu.

Participarea țării noastre în Primul Război Mondial și evenimentele ulterioare, finalizate prin Unirea de la 1 Decembrie 1918, reprezintă cele mai importante momente din istoria țării noastre, momente pe care cu toții suntem datori să le purtăm în suflete și să le oferim respectul cuvenit. Astfel, în foaierul Consiliului Județean, a fost vernisată expoziția „Eroii Marelui Război 1916 – 1918”, organizată de Muzeul Județean Ialomița, atracția serii fiind uniformele militare purtate de ofițeri, subofițeri și soldați români în Primul Război Mondial, alături de armamentul specific acelei perioade, prezentate de câțiva membri ai Asociației Culturale Tomis din Constanța.

După intonarea imnului național al României, de către tenorul Răzvan Săraru, președintele Consiliului Județean a susținut o alocuțiune. A urmat o incursiune în lumea muzicii clasice și a pieselor compuse de Tiberiu Brădiceanu, interpretate de soprana Raluca Oprea și tenorul Răzvan Săraru, acompaniați la pian de Crimhilda Cristescu.

Programul artistic a continuat cu Ansamblul Doina Bărăganului, dirijor Cristian Obrejan, coregraf Nicușor Iancu și Corala „Sf. Mare Mucenic Mina”, condusă de dirijor preot – profesor Cătălin Stanciu, care au avut o prestație de excepție, alături și de solista vocală Nicoleta Rădinciuc Vlad. Momentele artistice au fost foarte bine îmbinate, astfel încât au reușit să transmită spectatorilor un sentiment de patriotism dar și de mândrie locală.

Însă, solista de muzică populară Sava Negrean Brudașcu, care a încheiat programul cu un recital, alături de taragotistul profesor Ioan Berci, a reușit să emoționeze prin prestația excepțională pe care au avut-o. A fost deosebit de apreciată și aplaudată pentru cântecele patriotice “Doamne, ocrotește-i pe români”, “Noi suntem români”, „Florile de liliac”, „Transilvanie frumoasă”, „Apa trece, pietrele rămân”, dar și pentru colinde.

Spectacolul a fost prezentat de Miruna Ionescu, actor al Teatrului „Ion Creangă” București.