Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale Ialomița

Ziarul Obiectiv Ialomita
  • OBIECTIV IALOMIȚA
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Procedura și calendarul privind înscrierea/reînscrierea în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2020-2021

Publicat de Obiectiv Ialomita
05/05/2020 | Stiri nationale
publicitatecliseru

Au fost aprobate procedura și calendarul privind înscrierea/reînscrierea în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2020-2021

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, derularea succesivă a următoarelor etape (la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ):

publicitatepmp schengen
  • reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021;
  • înscrierea copiilor care nu au frecventat până acum acest tip de învățământ.

Reînscrierile se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie. Înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11-31 august.

Reînscrierile se pot efectua și prin poștă electronică, telefonic sau fax.

Pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an școlar, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

  • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
  • existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
  • existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoțit de certificatul de orientare școlară, eliberat de Comisia de orientare școlară și profesională.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Orarul reînscrierilor și, respectiv, al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor mai posta pe site-ul unității de învățământ/ISJ și, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

  • capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată);
  • numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;

Menționăm că unităţile de învăţământ preșcolar particular vor afişa și informații privind statutul grădiniței respectiv: autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată de Agenția pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

Pentru soluționarea diferitelor situații legate de reînscriere/înscriere în unitățile de învățământ preșcolar, ISJ/ISMB vor consilia și sprijini părinții, ținând cont, cu precădere, de interesul educațional al copilului. Inspectoratele școlare se vor asigura că sunt îndeplinite, în fiecare unitate de învățământ preșcolar sau cu grupe de preșcolari, condițiile organizatorice și logistice necesare.

Ministerul Educației și Cercetării

Distribuie
gradinitainscriere copiiinscriere invatamant prescolarministerul educatiei si cercetariireinscriere

Articole recente:

Festival Sah Satori Slobozia 10

Festivalul Internaţional de Şah „Satori Art”, ediţia a XIV-a

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | SPORT
➡️ Citeşte
Donare Sange 01

Ialomița: Polițiștii donează sânge

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte
Accident Maia

Accident rutier între un autotren și o autoutilitară, în localitatea Maia

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | Infotrafic
➡️ Citeşte
► VIDEO
Accident Autocar Rasi

Accident rutier în localitatea Rași. Un autocar părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | Infotrafic
➡️ Citeşte
Examen

Simularea la Evaluare Naţională 2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 22.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Incendiu Cap Tractor

Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la un cap tractor, în localitatea Sintești

🟠 Obiectiv Ialomita | 20.03.2023 | Infotrafic
➡️ Citeşte

🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Locuri de muncă Ialomița.
AJOFM Ialomița. Vezi detalii
Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MARTIE 2023

Marsul Pentru Viata
Reclama Piese Camioane
Reclama Personalizari
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact

Detalii Trafic obiectiv.net

Facebook Instagram Twitter Youtube
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2021 | obiectiv.net