Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Primele dotări cu mobilier modern pentru școlile din Ialomița

Publicat de Razvan M.
3 aprilie 2024, 3:33 PM

La începutul acestei săptămâni, 28 de cabinete de asistență psihopedagogică, aparținând unor unități de învățământ preuniversitar din județ, au primit mobilierul necesar pentru desfășurarea activității, iar până la sfârșitul lunii aprilie vor sosi dotările pentru încă trei cabinete de sprijin, în cadrul proiectului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din județul Ialomița”.

Dotari Mobilier Scoli Ialomita 01

Dotari Mobilier Scoli Ialomita 04
Dotari Mobilier Scoli Ialomita 02
Dotari Mobilier Scoli Ialomita 05
Dotari Mobilier Scoli Ialomita 06

„Aceste dotări moderne și funcționale sunt menite să ofere elevilor noștri un mediu de învățare confortabil și sigur. Sunt bucuros să văd că inițiativele noastre în educație încep să se materializeze și să aducă beneficii directe copiilor noștri.  Continuăm să lucrăm pentru un viitor mai bun pentru tinerii noștri”, a afirmat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Anul trecut, în luna martie, în jur de 50 de UAT-uri din județul Ialomița deveneau partenere cu Consiliul Județean Ialomița, în vederea implementării în comun a acestui proiect finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – componenta C:15 – Educație, valoarea totală a acestuia fiind de 55.804.972 lei.

Anul acesta, pe 1 februarie, președintele Consiliului Județean Ialomița semna o parte dintre contractele referitoare la achiziția acestor echipamente școlare pentru 65 de instituții de învățământ public, plus 37 de structuri școlare arondate.

În cadrul acestui proiect se vor dota 738 săli de clasă cu echipamente digitale, 39 laboratoare de informatică, 9 laboratoare de informatică pentru preșcolari, 42 de laboratoare științe vor fi dotate cu mobilier specific, 44 de laboratoare de științe vor fi dotate cu echipament digital, 4 ateliere de practică IPT dotate cu echipamente de specialitate, 752 săli de clasă dotate cu mobilier specific, 87 cabinete școlare/cabinete de asistență pedagogică/săli de sport, dotate cu mobilier specific.

Așadar, aproximativ 21.300 de elevi din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal din județul Ialomița vor beneficia în urma implementării acestui proiect de amploare.

consiliul judetean ialomita dotari ialomita mobilier scoli

Știri recente:

Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Traficant internațional de droguri de risc, prins de polițiști, în flagrant delict, la Urziceni
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net