Primarul comunei Adâncata, suspectat de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals
În goana de a obţine avizele necesare pentru o investiţie într-un circuit de viteză auto-moto în extravilanul comunei, primarul de la Adâncata, Marin Gheorghe, a uzat de un tabel cu numele şi semnăturile unor crescători de animale pentru a da o aparenţă de legalitate unei hotărâri de Consiliu local, schimbând doar antetul.
La începutul lunii martie, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu, a primit în audiență câțiva cetățeni din comuna Adâncata, care au reclamat anumite nereguli. Mai precis, aceștia au pus la dispoziția prefectului un tabel cu crescătorii de animale din comuna Adâncata, document necesar în urmă cu câțiva ani la APIA și prin care își exprimau acordul ca Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine Bărăganul Ialomița să-i reprezinte în campania 2010 pentru plata unică pe suprafață, tabel care seamănă izbitor cu un altul atașat la o hotărâre de Consiliu local, necesar pentru obținerea avizului de legalitate din partea Instituției Prefectului pe o hotărâre care viza scoaterea din circuitul agricol a unei suprafețe de teren pentru construirea unui circuit de mare viteză auto-moto în extravilanul comunei.
Punct și de la capăt…
În luna iunie 2011, Consiliul local Adâncata a emis o hotărâre ce privea scoaterea din circuitul agricol a unei suprafețe de 54 de hectare de pășune, în vecinătatea Rezervației naturale Lacul Rodeanu, pentru construcția unui circuit de viteză auto-moto de către SC MRC RACING SOLUTIONS SRL. Hotărârea a fost trimisă la Prefectură pentru obținerea avizului de legalitate. La acel moment, juriștii de la Prefectură au decis că nu îndeplinește prevederile legale și trebuie revocată. Mai precis, trebuia să aibă loc o întâlnire a crescătorilor de animale din comună care să analizeze situația și să stabilească dacă sunt de acord sau nu ca această suprafață să fie scoasă din circuitul agricol, decizie care trebuia consemnată printr-un document.
La scurt timp, în data de 19 iunie 2011, Consiliul Local Adâncata emite o nouă hotărâre la care atașează un tabel cu numele și semnăturile crescătorilor de animale dar și un proces verbal de ședință, consfințind, astfel, faptul că crescătorii de animale s-au întâlnit și și-au exprimat acordul. Au retrimis hotărârea de consiliu la prefectură și au obținut avizul de legalitate, mai ales că pe document erau aplicate ștampila în original și semnătura primarului.
Odată primit avizul, s-a trecut la treabă, pe 12 martie anul curent investitorul obținând avizul de mediu…
În condițiile în care prefectul a primit aceste reclamații, privind utilizarea numelor și semnăturilor în alte scopuri decât au fost date la momentul respectiv, acesta a decis în data de 7 martie să transmită Inspectoratului Județean de Poliție aceste plângeri pentru cercetări.
„Am transmis din data de 7 martie IPJ Ialomița aceste tabele cu rugămintea de a verifica dacă sunt reale sau nu. Eu nu mă pronunț. Mai mult, am solicitat Consiliului Local Adâncata să anunțe câștigătorul licitației că investițiile de care se apucă sunt cercetate de IPJ pentru că actul de pornire ar putea să aibă probleme. Deci, este posibil să aibă sau nu. Această cercetare o face IPJ, iar faptele pentru care am sesizat țin de fals, uz de fals și fals sub semnătură privată. La final, aș dori să aflu și eu și cetățenii din comuna Adâncata cum stau lucrurile, care este adevărul. Nu aș dori să se prezinte lucrurile într-o altă natură, că Teculescu s-ar opune unei noi investiții în județul Ialomița și ce mare circuit turistic se făcea acolo iar din cauza Instituției Prefectului nu se mai face acest lucru. Eu atrag atenția că dacă se fac aceste investiții, iar la o verificare ulterioară ele nu au baza în regulă, în orice moment aceasta poate fi stopată. Și atunci este bine să prevenim, să nu se ajungă să se cheltuie bani și să nu se ajungă la o finalitate. Atrag atenția autorității locale să anunțe pe toți cei implicați cu privire la aceste verificări, cu privire la această problemă”, a declarat prefectul Mădălin Teculescu în cadrul unei conferințe de presă susținută luni, 12 martie.
Potrivit prefectului, luni a discutat pe această temă cu primarul comunei Adâncata, care a negat că semnăturile ar fi aceleași, deși pus în fața dovezilor „nu a avut o explicație foarte logică”.
„Dânsul a încercat să-mi explice că a trimis o echipă de copii prin sat și a strâns semnăturile și că ele sunt diferite, că nu sunt aceleași. Nu a avut o explicație foarte logică. (…)Nu știu de ce a fost atât de mare forțarea să se ajungă la astfel de lucruri. Astfel de practici nu sunt bune și nu fac decât să confirme că în orice moment, dacă acest circuit s-ar fi realizat și cu bani europeni, am putea fi din nou penalizați dacă se constată că sunt nereguli, că problema este reală. La lucruri de genul acesta nu trebuie să se ajungă. Înțeleg, pentru că am fost primar, dorința comunității de a face investiții pe raza localității, să se construiască, dar trebuie făcute legal pentru că nu numai că pierdem, dar putem fi penalizați ca țară”, a mai spus Mădălin Teculescu.
Circuitul, așteptat de iubitorii vitezomani
Realizarea unui astfel de circuit de viteză este așteptat de foarte mult timp de iubitorii curselor de formula 1, dar și de către administrația locală, care se mândrește că localitatea sa va fi în centrul atenției. Este adevărat că un astfel de circuit este un proiect complex care ar putea atrage fonduri substanțiale. Potrivit reprezentanților firmei, „punctul central al proiectului este pista de viteză, cu o lungime de 4.089 metri și o lățime de 14 metri pe linia de Start/Finish și 11 metri în rest. Pista este echilibrată, având 8 viraje de stânga și 8 de dreapta și a fost proiectată în așa fel încât să poată fi parcursă în ambele sensuri. Pista se întinde pe o suprafață de 58 hectare, suprafața construită fiind de aproximativ 10 hectare cu tot cu drumuri adiacente, paddock și anexe. Investiția ar fi urmat să fie gata în luna septembrie a acestui an, iar clădirile administrative în primăvara anului 2013…