Președintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamțu: „Ne dorim un candidat la europarlamentare din Ialomița”
Mihail Neamțu, președintele Partidului Noua Republică, a fost prezent, sâmbătă, 13 iulie, la Slobozia, alături de secretarul general al formațiunii politice, Cazimir Țino, și președintele filialei Ialomița, Adrian Mihăilă.
Vizita a fost marcată de o serie de evenimente publice, printre care lansarea volumului “Credinţă şi raţiune. Dialoguri, contradicţii, împăcări”, la Centrul Cultural Ionel Perlea, și conferinţa publică “Sclavie sau Libertate? România după Marele Jaf”, susţinută la sediul filialei judeţene Ialomiţa a Partidului Noua Republică.
Liderii formațiunii politice au susținut și o conferință de presă în cadrul căreia au adus mai multe argumente în ceea ce privește rolul și direcția acestui partid din ce în ce mai simpatizat și care va deveni în toamna acestui an membru al Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR).
Mihail Neamțu susține că PNR este cel mai tânăr partid din România și cel mai eficient, un partid al tradiției, care păstrează reflexele bune ale poporului român, dar și un partid al reformei.
Liderul Partidului Noua Republică a mai vorbit despre diferențele și convergențele dintre platforma politică a PNR și a altor partide, despre țintele pe care le are și în ce medii sociale.
Strict legat de Ialomița, unde acest partid de-abia a „încolțit”, deși mișcarea există de ceva timp, Mihail Neamțu a subliniat că, în general, vizează zonele urbane, iar de acolo să atragă elita, de la profesori, până la oamenii de afaceri, însă, susține că nu există discriminare în ceea ce privește mediul rural.
Acesta spunea că mai mulți oameni de afaceri din zona noastră i s-au plâns că se simt amenințați și se gândesc serios să emigreze dacă cineva nu va reuși să schimbe situația, atât la nivel de județ cât și de țară, deși nu a dorit să detalieze acest subiect, sub pretextul că acei oameni vor să-și păstreze anonimatul.
De asemenea, acesta a precizat faptul că își dorește un candidat la europarlamentare din Ialomița, însă a admis că șansele acelui candidat deși nu vor fi mari, va putea să-și construiască o platformă care să-l ajute la viitoarele alegeri.
„PNR are un prim test în 2014. Suntem astăzi cu o participare redusă la vot, pentru europarlamentare, de 4%, dar trebuie să spunem că de la înființare am crescut simpatia în fiecare lună cu 100%”.
Mihail Neamțu a adăugat că, înainte de campania agricolă de toamnă, va reveni la Slobozia unde va avea o conferință cu mai mulți fermieri pentru a le explica care este viziunea lor despre agricultură, unul dintre punctele care vor fi atinse fiind subvențiile, în opinia acestora, prost negociate cu UE.
Președintele filialei Ialomița a Partidului Noua Republică, Adrian Mihailă, spune că s-a alăturat mișcării Noua Republică „pur și simplu dintr-un sentiment de revoltă, venită din interior”.
„Simțeam că explodez, că ceva nu e în regulă în țara asta (…). În noiembrie 2011 am înființat asociația Noua Republică în Ialomița, am adunat semnăturile necesare, peste 800, neașteptat de mult. La acest moment, avem înființată doar filiala județeană. În rest, avem doar grupuri de inițiativă”, a adăugat Adrian Mihăilă.