Pompierii ialomiţeni, în sprijin în județul Galați

La ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, trei subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa s-au deplasat, în după-amiaza zilei de miercuri, 12 octombrie, în judeţul Galați, pentru sprijinirea acţiunilor de limitare a efectelor inundaţiilor înregistrate în acea zonă.

În această dimineață, aceştia au primit misiunea să se deplaseze în localitatea Cuza Vodă, unde, cu ajutorul a trei motopompe din dotare, intervin și în acest moment pentru evacuarea apei din mai multe gospodării și anexe gospodărești.

Comunicat de presă: ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA