Poliția rutieră Ialomița – rezultate acțiuni 4 – 6 octombrie

Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 391 sancţiuni contravenţionale aplicate, 5 certificate de înmatriculare retrase şi 28 permise de conducere reţinute în vederea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 147 conducători auto, 36 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 32 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversare neregulamentară, diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 110.000 lei.

Infracţiuni la regimul rutier

O patrulă de ordine publică a oprit pentru control în trafic, un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 31 de ani, din oraşul Căzăneşti.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultând valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, cel în cauză a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.


O tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Manasia a fost depistată la volanul unui autoturism pe raza localităţii de domiciliu. Atât pe numele acesteia, cât şi pe numele tânărului de 26 de ani, care i-a încredinţat autoturismul, poliţiştii au întocmit dosar penal.


Sâmbătă, 5 octombrie a.c., poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Ion Roată s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Astfel, în timp ce un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Ion Roată conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, a fost surprins de o persoană ce se afla întinsă pe partea carosabilă în apropierea axului drumului şi a acroşat-o.

Din primele verificări efectuate de către poliţişti a rezultat faptul că victima s-a aşezat pe partea carosabilă voluntar, fără o motivaţie determinată.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a persoanei aflată pe partea carosabilă, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Ion Roată, care a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

comunicat de presă: INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA