Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Poliția Locală Slobozia – Raport de activitate, noiembrie 2016 https://wp.me/p49Kdo-8vy

Poliția Locală Slobozia – Raport de activitate, noiembrie 2016

Luna noiembrie a debutat cu participarea poliţiştilor locali la acţiunile de menţinere a ordinii şi liniştii publice ocazionate de manifestările şi ceremoniile religioase legate de aducerea la Mănăstirea Sfinţii Voievozi a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului precum şi a hramului bisericii.

Pentru buna desfăşurare a acestor activităţi poliţiştii locali au acţionat alături de celelalte forţe cu atribuţii în menţinerea ordinii şi liniştii publice.

Pe parcursul lunii, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Circulaţie Rutieră au derulat acţiuni în baza Planului de măsuri nr. 11495 / 21.11.2016 pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis pe arterele din municipiul Slobozia. Au fost aplicate în cele 5 zile în care s-a derulat acţiunea, 108 sancţiuni, din care 69 de amenzi şi 39 de avertismente.

Activitatea din această lună a avut ca rezultat material, aplicarea unui număr de 454 sancţiuni, din care 255 amenzi în valoare totală de 62665 lei şi 199 avertismente, determinate de încălcarea prevederilor legale privind:

Nr.crtDomenii de activitateTOTALAV.AS.AM.
1CIRCULAŢIA PE DRUMURILE PUBLICE32012130169
2DISTRUGEREA, DETERIORAREA DOMENIULUI PUBLIC11
3SALUBRITATE, GESTIONAREA DEŞEURILOR28919
4ÎNGRĂDIREA, OCUPAREA DOMENIULUI PUBLIC1156
5NEMENŢINEREA ASPECTULUI ESTETIC
6POLUAREA MEDIULUI, SĂNĂTATEA PUBLICĂ321
7ANIMALE ÎN LIBERTATE211
8TULBURAREA LINIŞTII PUBLICE, INJURII, CERŞETORIE622438
9COMERŢ
10ALTELE274221

La acest capitol ne situăm peste nivelul rezultatelor înregistrate în lunile noiembrie ale anilor anteriori.

S-a primit un număr de 103 reclamaţii şi sesizări (19 fiind neconfirmate) dintre acestea 97 fiind înregistrate telefonic, 3 scrise şi 3 verbale. Determinante au fost abaterile la Legea nr.61/1991 -38, dar, în mod semnificativ a fost şi numărul sesizărilor înregistrate la HCL nr. 96/2014 (privind aprobarea Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare de reşedinţă) – 30. Urmare a tuturor acestor reclamaţii, s-au aplicat 16 amenzi şi 54 de avertismente dar şi alte măsuri precum:

  • invitarea conducătorilor auto la sediul Poliţiei Locale în vederea clarificării situaţiei;
  • îndepărtarea din zonă a persoanelor care făceau obiectul reclamaţiei (copii, persoane fără adăpost sau persoane cu probleme de comportament);
  • îndrumarea către Poliţia Municipală a persoanelor care au făcut sesizarea, întrucât faptele reclamate nu intrau în competenţa noastră;
  • aplanarea conflictelor iscate.

În această lună s-au derulat acţiuni de însoţire/conducere, după cum urmează:

  • conducerea la Centrul pentru persoane fără adăpost din cartierul Bora a patru persoane fără domiciliu,
  • însoţire reprezentant Urbanism, în 5 situaţii, în vederea verificării unor sesizări,
  • însoţire reprezentant Gospodărie Comunală pentru clarificarea unei reclamaţii depuse la Primăria Slobozia,
  • însoţirea administratorului locuinţelor sociale de pe strada Viilor, nr.61, în vederea evacuării unor rău-platnici precum şi pentru verificarea instalaţiei de apă.

În baza constatărilor din teren, s-au transmis către alte instituţii 18 sesizări, din care către DADP – 10 , Urban SA – 6, Poliţia Municipală – 2.

Pe timpul patrulării, poliţiştii locali au depistat 2 autoturisme neasigurate dar care nu prezentau urme de forţare. Faptul a fost adus la cunoştinţă proprietarilor, în cel mai scurt timp.

Supravegherea directă a unităţilor de învăţământ şi în mod special a şcolilor gimnaziale nr. 1, 2, 3, 5 şi a Liceului de Artă Ionel Perlea reprezintă o activitate de bază în programul zilnic al poliţiştilor locali, aceştia fiind prezenţi la orele de început a programului şcolar în scopul asigurării desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier şi pietonal prin dirijarea circulaţiei în zonele aglomerate, precum şi pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

Deasemenea, unităţile şcolare menţionate precum şi zonele limitrofe acestora au fost supravegheate zinic şi la orele de final al programului şcolar când a fost ţinut sub observaţie şi traseul spre gară, pe care, după orele 14.00, se deplasează elevii navetişti care merg acasă.

În data de 16.11.2016, poliţiştii locali aflaţi în patrulă mixtă au fost sesizaţi cu privire la furtul unui telefon mobil din incinta unei unităţi comerciale. Prin intervenţia operativă, persoana vinovată, un minor ce locuieşte în cartierul Bora a fost identificată şi condusă la sediul Poliţiei Municipale, aparatul fiind recuperat şi înapoiat păgubitului.

DIRECTOR, Ing. Abaza Laurenţiu