PNL Ialomița și-a prezentat candidații la alegerile parlamentare. VIDEO

Lista de candidați, propusă de organizația PNL Ialomița pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, a fost validată și de Biroul Permanent Național al PNL. Astfel că reprezentanții PNL Ialomița și-au prezentat vineri, 21 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, atât „titularii”, cât și „rezervele”.

pnl ialomita

Pentru Senat, lista este formată din: deputatul Cristina Pocora, economistul Soare Dragoş – administrator societate comercială și consilier județean, iar ca rezerve – inginerul Gigi Manea – om de afaceri și consilierul juridic Gabi Răceanu – practician în insolvență.

 „Dacă voi ajunge senator, dacă voi avea un nou mandat în Parlament, întotdeauna votul meu va merge spre susținerea familiei tradiționale. Dacă susțin creșterea natalității, dacă susțin copilul, asta înseamnă și implică susținerea familiei tradiționale. Deci, în ceea ce mă privește, aveți un angajament pe susținerea unui proiect.

cristina-pocoraPentru că suntem în precampanie, înainte de a începe o campanie foarte importantă pentru viitorul României, fac un apel către toate instituțiile abilitate, cu responsabilitate în monitorizarea și buna desfășurare a campaniei și a alegerilor parlamentare, să se asigure că această campanie și precampanie se vor desfășura în condițiile legale.

Știți foarte bine că legea s-a modificat, sunt multe lucruri care nu se mai fac ca pe vremuri, nu mai merge sacoșa, nu mai merge cadoul, nu mai merge nimic de genul lucrurilor pe care unii le promovau în trecut în campaniile electorale. De aceea, întăresc apelul meu (…) că la Ialomița legea va fi respectată”, a subliniat Cristina Pocora, candidatul aflat în fruntea listei pentru Senat.

De asemenea, pe lista de candidaturi la Camera Deputaţilor se regăsesc: deputatul Gheorghe Tinel – președintele PNL Ialomița, deputatul Ionescu Aurelian, profesor Barcari Luminiţa – inspector școlar general și consilier județean,  juristul Ojog Elena Mihaela – administrator societate comercială și consilier local la Slobozia, iar ca rezerve:  economistul Cornescu Ecaterina (Tania) – președinta OFL Ialomița, economistul Vasilescu Constantina – om de afaceri.

În cadrul conferinței, deputatul Aurelian Ionescu, fost președinte al ALDE Ialomița, recent exclus din partid ca urmare a unor polemici intense avute cu conducerea partidului, legate de criteriile de integritate ce ar trebui respectate în desemnarea candidaților, a explicat care au fost motivele excluderii sale din ALDE și de ce a ales PNL.

aurelian-ionescu„(…) Am avut polemici cu conducerea ALDE. Am vrut, printr-un set de măsuri, ca oamenii care vin în partid sau care candidează să nu aibă probleme penale, să nu aibă probleme de moralitate, să nu aibă probleme de integritate. Răspunsul conducerii a fost sec și s-a derulat în două etape. Una a fost că în continuare erau promovați în partid oameni cu o proastă imagine publică, iar cea de-a doua a fost că atât eu cât și ceilalți colegi care am luat atitudine am fost excluși din partid. Am ales PNL în urma invitației conducerii partidului (…), pentru că mesajele mele sunt și mesajele PNL, sunt și principiile pe care PNL le împărtășește, și anume un parlament curat, oameni politici fără probleme, oameni politici cinstiți, oameni cu care putem reconstrui România”, spunea Aurelian Ionescu, candidat aflat pe a doua poziție în lista pentru Camera Deputaților.

În ceea ce-l privește pe deputatul Gheorghe Tinel, aflat la al doilea mandat de parlamentar, și validat pentru a ocupa prima poziție pe listă la Camera Deputaților, acesta a avut un mesaj centrat în principal pe echipă, dar și pe absenteismul din ce în ce mai pregnant la scrutinele electorale și necesitatea creșterii gradului de civism, prin participarea unui număr cât mai mare de oameni la vot pentru a-și decide viitorul.

tinel-gheorghe„Am o echipă extrem de tânără, care îmbină totodată experiența profesională, dar, culmea, și maturitatea politică. Toți sunt oameni politici, validați prin bătălii politice, fie prin bătălii locale sau județene. (…) Respectăm și raportul de gen. Avem cinci reprezentante ale genului frumos și cinci bărbați, ceea ce nu o să vedeți la PSD și nici la alt partid politic. Asta înseamnă că respectăm în mod deosebit egalitatea de gen care ar trebui să se manifeste la nivel național cu prioritate, după părerea mea. Femeile trebuie să fie promovate cu mai mult curaj în politică. (…) Sloganul electoral sub care începem în această campanie este „Împreună decidem viitorul”. Noi, cei de aici, și dumneavoastră, cei care ne priviți. Dacă veți sta acasă în 11 decembrie, să știți că nimeni în locul dumneavoastră nu va veni să vă schimbe viața. (…) Echipa pe care PNL o propune astăzi este fără pete. (…) Nu uitați ca pe 11 decembrie să ieșiți la vot, indiferent de opțiunea dumneavoastră politică. Nu stați acasă, nu lăsați o minoritate să vă decidă viitorul pentru următorii ani de zile”, afirma Gheorghe Tinel.

Potrivit președintelui PNL Ialomița, obiectivul politic pentru aceste alegeri este unul „realist”, sperând ca PNL să obțină un senator și doi deputați, însă totul depinde „de cetățeni, de vreme, dar și de multe alte variabile…”.

„Indiferent de percepția pe care o au oamenii față de clasa politică, față de un politician sau altul, eu le cer să iasă la vot. Pe 11 decembrie, cel mai important lucru este ca absenteismul să fie mai mic. Pentru că asta presupune o creștere a gradului de civism, de implicare, de cointeresare, de participare, o creștere a nivelului de parteneriat între noi și electorat. Dacă omul este dezinteresat, înseamnă că noi avem o mare problemă, clasa politică”, a conchis Gheorghe Tinel.