Peste 50 de polițiști din alte județe au venit să facă ordine pe șoselele din Ialomița

În cursul  zilei de 1 septembrie, în baza planului comun de acţiune „IALOMIŢA ÎN SIGURANŢĂ”, în intervalul orar 12.00 – 18.00, efective din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa în colaborare cu efective de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Buzău, Brăila, Constanţa, Călăraşi şi Secţia de Poliţie Autostrăzi au desfăşurat acţiuni în sistem integrat şi controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural.

Acţiunea a urmărit în principal reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul vitezei, depăşirii neregulamentare şi neacordării priorităţii şi s-a executat sub directa coordonare a conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa şi a ofiţerilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră.

Peste 50 de poliţişti aflaţi în 24 de puncte de control constituite pe raza judeţului au executat activităţi pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, prevenirea şi combaterea neregulilor care pot conduce la producerea unor grave accidente de circulaţie: viteza excesivă neadaptată condiţiilor de drum, neacordarea priorităţii vehiculelor sau pietonilor, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers sau conducerea imprudentă, precum şi consumul de alcool.

Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 279 sancţiuni contravenţionale aplicate, 6 certificate de înmatriculare retrase şi 23 de permise de conducere reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 101 conducători auto, 3 conducători auto care au fost depistaţi la volanul unor autoturisme aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, 3 pentru neacordare de prioritate, iar diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 120.000 lei.