Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Permisele de armă la control | https://wp.me/p49Kdo-4qG

Permisele de armă la control

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat ieri, 28 august, pe linia verificării legalităţii deţinerii, portului şi folosirii de arme neletale supuse autorizării.

permis armaCu această ocazie, poliţiştii au depistat doi bărbaţi în vârstă de 64 şi 49 de ani, din municipiul Feteşti, respectiv Slobozia, care deţineau fără drept, două pistoale cu proiectil de cauciuc şi 65 cartuşe aferente acestora. Ambii sunt posesori ai permiselor de armă eliberate de I.P.J. Ialomiţa, permise de armă ce au valabilitatea expirată.

Armele şi întreaga cantitate de muniţie au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii au întocmit actele premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de „nedepunerea armei la un armurier autorizat în termen de zece zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”.

Tot cu aceeaşi ocazie a fost depistat şi un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiului Feteşti, posesor al unui permis de armă emis de I.P.J. Ialomiţa, în baza căruia deţinea un pistol cu proiectil din cauciuc, pistol ce a fost găsit neasigurat la domiciliul acestuia.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Legii 295/2004, cu amendă în valoare de 3.000 de lei şi s-a dispus ca măsură complementară anularea dreptului de port şi folosire a armei şi muniţiei deţinute.

 

[box color=green type=info]Reamintim:

Conform  ART. 25 din LEGEA nr. 295 din 28 iunie 2004 (*republicată*)

privind regimul armelor şi al muniţiilor 

                             VALABILITATEA permisului de armă
(1)      Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.
(2)      În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3)     Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute în Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.[/box]