† VINCENŢIU

Prin harul lui Dumnezeu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,

har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări !

Dreptmăritori creștini,

Sărbătoarea Crăciunului sau a Nașterii Domnului a fost, este și va rămâne o sărbătoare a bucuriei și a darului făcut de Dumnezeu lumii prin nașterea în istorie a Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos.

Potrivit Sfintelor Scripturi, Dumnezeu în „multe feluri și în multe chipuri” a cercetat pe poporul Său, l-a pregătit pentru venirea în lume a Fiului Său și, totodată, a făcut cunoscute și neamurilor păgâne viața nouă și veșnică posibilă prin Întruparea, pătimirile, moartea și învierea Fiului Său. Mântuitorul Hristos este numit încă de la naștere Emanuel, adică „Dumnezeu este cu noi”, și Care după înviere ne-a făgăduit: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).

Proorocul Isaia a prevestit nașterea Fiului lui Dumnezeu dintr-o fecioară atunci când, cu 700 de ani înainte de Nașterea lui Hristos, a spus că „Domnul Dumnezeu vă va da un semn: Iată, fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel, Care se tălmăcește: cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Acest semn mare a privit și privește întreaga omenire, deoarece prin nașterea Fiului lui Dumnezeu ca om, Dumnezeu a inițiat procesul de împăcare a omului cu El.

La întrebarea pe care și-au pus-o oamenii dintotdeauna, atât cei mai învățați, cât și cei mai simpli: „De ce Dumnezeu S-a făcut om?”, răspunsul a fost pentru că omul nu se poate mântui prin el însuși, de unul singur. Pentru ca moartea să fie biruită și nimicită, Dumnezeu, Creatorul Vieții, a trebuit să Se pogoare în adâncurile morții prin propria moarte. A trebuit să sufere pe cruce, să Se pogoare în mijlocul iadului și acolo să nimicească puterea morții. Numai așa putea să dea viață celor ce erau în întunericul și umbra morții. Numai acceptând moartea ca Dumnezeu și Om putea să învieze pe cei morți împreună cu Sine prin învierea Sa și să le dăruiască deplină participare cu El întru slava pe care o împărtășește cu Tatăl încă dinainte de facerea lumii (Ioan 17, 5).

De ce S-a făcut Dumnezeu Om? Fiindcă El a trebuit să își asume atât condițiile vieții noastre, cât și pe cele ale morții noastre, pentru ca noi să ne împărtășim de viața Lui. El trebuia să devină ceea ce suntem noi, pentru a ne permite nouă să devenim ceea ce este El în deplinătatea vieții și slavei veșnice. El este „Emanuel – Dumnezeu este cu noi”, un Dumnezeu prezent în viața și activitatea omului creat după chipul și asemănarea Sa.

La „plinirea vremii”, acum mai bine de 2000 de ani, s-a înfăptuit proorocia lui Isaia despre nașterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu. Fiul cel din vecie, despre Care Părintele ceresc spune: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmul 2, 7), se face Fiu al Fecioarei. „Astăzi” al Nașterii în veșnicie se face „Astăzi” al istoriei la Betleem: „Fecioara astăzi naște pe Cuvântul cel mai presus de ființă și pământul aduce peștera Celui neapropiat, îngerii și păstorii slăvesc, iar magii cu steaua călătoresc; căci pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci” (Condacul sărbătorii). Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului Se naște în peșteră, în iesle, pe paie. Iar acolo sunt de față cerul și pământul: Părintele ceresc cu îngerii slujitori, care slăvesc nașterea Sa, lumea simplă a păstorilor, magii învățați ai lumii vechi, lumea meșterilor artizani reprezentată de dreptul Iosif, care a găsit peștera și a amenajat ieslea pentru Pruncul „întrupat de la Duhul Sfânt și Fecioara Maria”. Aceasta este Taina dreptei credințe: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (1 Timotei 3, 16). A luat chipul pruncului, al nevinovăției; a luat chipul robului, purtând păcatele, neputințele, bolile noastre…. „S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. Dar Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui Nume mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 7-9).

Iubiți credincioși,

„Așa a iubit Dumnezeu lumea….” ca întru toate să fie plinit Numele și Cuvântul: Emanuel – Dumnezeu este cu noi (Isaia 7, 14; Matei 1, 23). Este adevărul pe care îl experimentăm zilnic și îl cinstim cu o evlavie aparte de-a lungul slujbelor la Sărbătoarea Nașterii Domnului și la Botezul Domnului sau Epifania, adevărul că Dumnezeu este cu noi.

Această afirmație trebuie înțeleasă în două maniere complementare. În primul rând, ea exprimă faptul că Dumnezeu Unul din Treime, Care se află deasupra întregii realități create, intră în spațiul și timpul nostru pentru a participa deplin la viața noastră, atât personală, cât și socială și comunitară. Dumnezeu ține și susține întreaga ordine creată; El participă deplin la fiecare aspect al existenței și experienței omenești. Fiul și Duhul Sfânt sunt prezenți și activi în cadrul Bisericii și al lumii ca „cele două brațe ale Tatălui”, pentru a ne duce „de la neființă la ființă”, pentru a ne crea, a ne susține, a ne călăuzi către ultimul scop al vieții noastre, care este viața veșnică cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor. Deci, în primul rând, Emanuel, Dumnezeu este cu noi într-o prezență actuală, pentru a lucra planul dumnezeiesc de transfigurare a cosmosului, „într-un pământ nou și un cer nou” și de mântuire a oamenilor.

Pe de altă parte, a afirma că „Dumnezeu este cu noi” înseamnă a crede și a mărturisi că Dumnezeu împărtășește cu noi personal fiecare experiență, inclusiv suferința și moartea. El face aceasta complet și cu fidelitate totală, ca o expresie a iubirii Lui nemărginite. Iubirea definește însăși ființa și existența Lui, de aceea Sfântul Apostol Ioan spune că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8). Iar din iubire pentru oameni S-a făcut om, arătându-ne bunătatea și iubirea de oameni (adică filantropia) prin Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul (cf. Tit 3, 4). Prin pogorârea Duhului lui Hristos avem acces la Dumnezeu Tatăl în orice moment și în orice împrejurare. Hristos este și rămâne Domnul Bisericii, Capul trupului Său, al tuturor credincioșilor care trăiesc „întru El”. În calitatea Lui de Domn și „Începător al vieții” (Faptele Apostolilor 3, 15), El îi înalță cu Sine pe cei ce mor „întru El” – prin botez, la fel ca și prin moartea fizică – și le dăruiește să se împărtășească veșnic de viața Lui slăvită.

Iisus Domnul este Cel care mărturisește pentru cei ce îndură persecuții, trădări, ură și chiar moarte pentru El, pentru că nici măcar un fir de păr din capul lor nu se va pierde (Luca 21, 18). Lui Dumnezeu îi pasă de fiecare ființă vie, de păsările cerului și de crinii câmpului. Cu atât mai mult îi pasă de aceia care, prin angajamentul de credință față de El, devin „copii ai lui Dumnezeu”, „seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt” (Matei 6, 25 – 32; Ioan 1, 12-13; 1 Petru 2, 9). Grija lui Dumnezeu față de noi înseamnă că El se face părtaș în mod real la viața și destinul nostru. Atâta timp cât ne încredințăm destinul în mâinile Lui, prin rugăciune constantă și prin fapte de iubire, El face din noi „seminție aleasă” și ne călăuzește „din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (1 Petru 2, 9). În tăcere, nevăzut, El îi conduce pe aceia care Îl caută și tânjesc după El pentru împlinirea ultimă a vieții lor și pentru a ajunge la plenitudinea comuniunii sfinților.

Iubiți frați și surori,

Anul aceasta ne este dat să trăim Sărbătoarea Nașterii Domnului în circumstanțe speciale, datorate epidemiei de coronavirus, și acest fapt ne face să ne întrebăm cum să primim bucuria acestui dar, al venirii Fiului lui Dumnezeu la noi ca Prunc. Ce tâlc și înțeles îi dăm când suntem confruntați cu un noian de suferințe copleșitoare, sufletești și fizice, cu patimi, dezinformări, manipulări, boli necruțătoare, epidemii, moartea însăși? Toate acestea sunt o realitate de zi cu zi, dar nu o fatalitate. Ne luptăm cu ele, încercăm să biruim, uneori ne revoltăm… Progresăm într-un domeniu al științei, al confortului, al civilizației, sau mai curând al plăcerii, al binelui. Dar noi înșine, cu ce am devenit mai buni?

Iisus ne-a învățat să ne iubim unii pe alții și pe aproapele ca pe noi înșine, să iubim Pământul pe care-l locuim, să-l păstrăm curat și nepoluat, pentru că altfel creația lui Dumnezeu se poate întoarce împotriva noastră. Am trăit anul acesta pe deplin izolarea unora față de alții și distanțarea fizică, aceasta arătându-ne că omul nu a fost creat să trăiască departe unul de altul, ci în comuniune, în comunitatea socială și bisericească. Virusul ucigaș ne-a obligat să ne distanțăm unii de alții și să trăim izolați. Ne-a arătat cât de fragili și vulnerabili suntem ca oameni, ne-a făcut să experimentăm riscul însingurării, nesiguranța socială, care poate duce la disperare, dar și la o benefică curățire a sufletului, dacă privim această molimă ca pe o cercetare și o încercare îngăduită de Dumnezeu, pentru a ne arăta că greșim mult față de El și lumea minunată pe care ne-a lăsat-o să o îngrijim și în care să trăim.

Această pandemie ne-a făcut să conștientizăm că trăim într-o info-sferă, într-o societate dominată de vehicularea în timp real a informațiilor de tot felul, dar, mai ales, a manipulărilor și înveninării sufletelor tuturor, nu numai ale celor mai simpli. Civilizația de azi este una a mijloacelor media: internet, telefonie mobilă, inteligență artificială, astfel încât organele noastre, precum ochii, urechile, creierul sunt supuse unei violente presiuni, care poate duce nu numai la perceperea denaturată a realității, dar și la degradarea persoanei umane, dacă toate aceste mijloace moderne nu sunt folosite cu cumpătare. Oamenii de știință spun că trăim în aceste timpuri zorii celei de a patra revoluții, după cea coperniciană, darwiniană și psihanalitică. Trăim revoluția cibernetică, ce va schimba în mod dramatic relația noastră cu ceilalți semeni și probabil cu noi înșine. Rețeaua internetului a devenit un instrument extraordinar, mai ales de manipulare, sechestrat de mega corporațiile care introduc limbaje și comportamente noi, un sistem de dominare și stăpânire, care vrea să fie și etic și moral.

De aceea, să veghem la curățirea sufletelor și trupurilor noastre, ca să depășim, cu ajutorul lui Dumnezeu, momentele de cumpănă ale existenței noastre umane, fiind conștienți de faptul că „nouă Astăzi ni S-a născut Mântuitor, în Betleemul Iudeei”, Iisus Emanuel, adică un Dumnezeu prezent în mijlocul nostru, Care ne spune că „dacă doi dintre voi se vor pune de acord între ei pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 19-20). Să nu uităm că viața, cu toate conflictele interpersonale, rămâne totuși momentul întâlnirii cu celălalt semen. Această cultură a căutării celuilalt, a acceptării și înțelegerii reciproce este înlocuită de multe ori în vremea noastră de confruntări și dispute, care nu sunt rodnice. Egoismul se naște din teama de celălalt, iar când devine izolare poate da naștere disperării și violenței. Avem nevoie să reconstituim o conviețuire socială, comunitară în Biserici, ca alternativă la singurătate și la izolarea sau autoizolarea impusă de frica de pandemie. Este misiunea noastră, a Bisericii, comunitatea celor ce cred în valoarea Cuvântului întrupat, de a crea legături directe, de suflet, între persoane. Cercetarea celor neputincioși și bolnavi și lupta tenace împotriva izolării de ceilalți semeni sunt datoriile noastre, ale creștinilor ortodocși, în aceste vremuri de panică și ispite de tot felul.

Dreptmăritori creștini,

„Nu vă temeți!” (Ioan 16,33) Este îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos. Fiindcă prin frică stăpânitorul lumii acesteia și slugile lui vor să-i îndepărteze pe creștini de „Lumina lumii”. Căci Mântuitorul a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12) și ne-a avertizat spunând: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33).

În decursul acestui an Statul, prin vremelnicii lui conducători, a intervenit de mai multe ori despotic în aspecte ce țin exclusiv de organizarea internă a cultului, cu toate expresiile lui doctrinare și liturgice, aducând grave atingeri drepturilor omului și libertății religioase. Este vital ca membrii Bisericii, cler și laici deopotrivă, să își facă auzite vocile, care să îndemne la stoparea abuzurilor de orice fel. Și să ne aducem aminte doar de câteva situații nefericite în care reprezentanți vremelnici ai Statului și-au depășit, în ignoranța lor, atribuțiile, pronunțându-se în „chestiunea linguriței de Împărtășanie” și despre modul de exprimare a devoțiunii față de sfintele odoare – Sfinte Moaște, icoane, pelerinaje, etc.

Astfel de abuzuri, precum suspendarea drepturilor fundamentale, în cazul nostru dreptul de exprimare a propriei credințe, pentru un popor ancorat în Liturghia Bisericii și în Sfintele Taine ecleziale, nu poate aduce nimic bun, clivajul dintre autoritățile Statului și populație adâncindu-se pe zi ce trece.

Iubiți frați și surori în Domnul Iisus Hristos,

Anul acesta a fost deosebit de greu și cu multe încercări, dar Dumnezeu ne-a dăruit puterea să trecem cu bine peste ele.

Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei și a luminii, a preaslăvirii lui Dumnezeu pentru darul făcut umanității, în persoana Fiului Său, Unul-Născut. Să trăim această bucurie cu credință puternică pentru a dobândi pacea lui Dumnezeu, promisă de îngeri oamenilor.

Crăciunul este pentru toți oamenii o chemare la credință, bucurie, iubire, speranță, iar acestea trebuie împărtășite tuturor, pentru ca bucuria noastră să fie o făclie luminoasă, care să lumineze peștera întunecată, plină de frustrări și păcate, a sufletului multor frați ai noștri.

Cu părintească dragoste, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2021 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos să vă dăruiască cele ce sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii!

Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor