Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia: Control judiciar față de trei persoane fizice și măsură preventivă persoană juridică. (nereguli – colectarea deșeurilor periculoase și epurarea apelor uzate)
Control judiciar și măsură preventivă persoană juridică – neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase/nepericuloase.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Slobozia aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 15.05.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Slobozia a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de 3 inculpaţi persoane fizice, pe o perioadă de 60 de zile, de la data de 15.05.2026 până la data de 13.07.2026, inclusiv.
Faţă de aceştia, cât și față de o persoană juridică, la data de 14.05.2026, prin ordonanţă, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase și colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, precum și complicitate la aceste infracțiuni, toate în formă continuată.
În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar s-a reţinut că în perioada octombrie 2025
– martie 2026, inculpații, în calitate de foști și actuali reprezentanți ai unor operatori economici care au ca obiect de activitatea colectarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, precum și colectarea și epurarea apelor uzate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu au luat și nu a respectat măsurile obligatorii realizării procesului tehnologic de tratare în vederea eliminării deșeurilor lichide periculoase colectate, în cantitate de 323 tone și, nu au transmis către Direcția Județeană de Mediu Ialomița un număr de 30 de formulare de expediție/transport deșeuri periculoase – Anexa 2 conform prevederilor art. 13 din HG nr. 1061/2008 și au încălcat dispozițiile art. 4 și art. 15 din OUG nr. 92/2021 în realizarea procesului tehnologic de tratare în vederea valorificării deșeurilor lichide nepericuloase colectate în cantitate de 642 tone.
Anterior, la data de 14.05.2026, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Ialomița – Serviciul de
Investigare a Criminalității Economice au dispus faţă de inculpații persoane fizice măsura reţinerii, pe o durată de 24 de ore.
Tot la data de 15.05.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a solicitat instanţei luarea măsurii preventive a interzicerii desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea, pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 15.05.2026 şi până la data de 13.07.2026 inclusiv, față de inculpata persoană juridică.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia a dispus admiterea propunerii și luarea măsurii preventive a interzicerii desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările în această cauză au fost efectuate de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Ialomița – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.
Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate
de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea
drepturilor și garanțiilor procesuale, activităţi ce nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comunicat: BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SLOBOZIA. Foto – Garda Națională de Mediu
Pe același subiect: