livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 7 – Țăndărei intră în carantină.

Azi, 04 aprilie, prin ORDONANȚA MILITARĂ nr. 7, a fost instituită carantină în orașul Țăndărei.

Astfel, în localitatea carantinată, va fi permisă intrarea și ieșirea doar pentru transportul de marfă, pentru aprovizionarea populației, dar și pentru persoanele care nu locuiesc în zona carantinată și desfășoară activități economice sau în unele domenii: ordine publică, securitate națională, sanitar, situațiile de urgență, asistența și protecția socială, administrația publică locală, activitățile judiciare, serviciile de utilitate publică, energie, agricultură, alimentație publică, pentru furnizorii de apă, comunicații și pentru transport.

Măsurile de verificare, control și acces înspre și dinspre se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu cele ale MApN. Consiliul Județean Ialomița, Primăria Țăndărei, Consiliul Local vor lua măsuri pentru funcționarea serviciilor de protecție socială, vor verifica funcționarea corespunzătoare a serviciilor de utilități publice, precum și aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susținători sau alte forme de ajutor pentru persoanele care nu se pot deplasa.

Este strict interzisă intrarea și ieșirea în și din orașul Țăndărei prin alte zone de acces.


Util:

INFOTRAFIC: Rute ocolitoare pe perioada de carantină a orașului Țăndărei


ORDONANȚĂ MILITARĂ 7
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19❗

CAPITOLUL I

🔴Instituirea măsurii de carantinare în orașul Țăndărei,
județul Ialomița

🔴Art. 1. — Se instituie, pe perioada stării de urgență, măsura
de carantinare în orașul Țăndărei, județul Ialomița.

🔴Art. 2. — În localitatea carantinată prevăzută la art. 1 sunt
permise intrarea, respectiv ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor
prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în
localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care
desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii
publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență,
administrației publice locale, asistenței și protecției sociale,
judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii,
alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și
transporturilor.

🔴Art. 3. — Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor,
precum și operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în localitatea carantinată decât
dacă sunt respectate dispozițiile art. 2.

🔴Art. 4. — În localitatea carantinată potrivit art. 1 se aplică în
mod corespunzător toate interdicțiile și restricțiile stabilite prin
ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență.

🔴Art. 5. — Se împuternicește Centrul Județean de Coordonare
și Conducere a Intervenției Ialomița (CJCCI) pentru a stabili
completări și derogări în ceea ce privește dispozițiile prevăzute
la art. 2, cu acordul Comitetului Județean pentru Situații de
Urgență.

🔴Art. 6. — (1) Organele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii
publice și securității naționale vor stabili măsuri specifice de
prevenire și limitare a intrării, respectiv ieșirii persoanelor în/din
localitatea carantinată.
(2) Autoritățile administrației publice locale și județene vor
aduce la cunoștință obligațiile ce le revin persoanelor, referitoare
la deplasarea și accesul în/din localitatea carantinată.
(3) Aplicarea măsurilor de verificare, control și acces
în/dinspre localitatea carantinată se realizează de către
personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în
colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naționale.

🔴Art. 7. — Consiliul Județean Ialomița, primarul și Consiliul
Local al Orașului Țăndărei vor lua măsuri pentru a asigura
funcționarea serviciilor de protecție și asistență socială,
funcționarea corespunzătoare a serviciilor de utilități publice,
precum și aprovizionarea cu alimente de bază pentru
persoanele fără susținători sau altă formă de ajutor și care nu se
pot deplasa de la locuință/gospodărie.

🔴Art. 8. — Este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din orașul
Țăndărei, județul Ialomița, prin alte zone și căi de acces decât
cele deschise circulației publice de pe drumurile europene,
naționale, județene și comunale.

❗CAPITOLUL II❗
Alte măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

🔴Art. 9. — (1) Se suspendă toate zborurile efectuate de
operatorii economici aerieni spre Austria, Belgia, Confederația
Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii
și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran și din
aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din
România, pentru o perioadă de 14 zile.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 5 aprilie 2020,
ora 23,00, ora României.
(3) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate
de operatorii economici aerieni spre Franța și Germania și din
aceste țări către România, pentru o perioadă de 14 zile,
începând cu data de 8 aprilie 2020.
(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (3) nu se aplică zborurilor
efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și
corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de
urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

🔴Art. 10. — (1) Sunt permise zborurile efectuate de toți
operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru
transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu
avizul autorităților competente din țara de destinație.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică lucrătorilor care își
desfășoară activitatea în domeniul sanitar și al asistenței
sociale.
🔴Art. 11. — Se suspendă transportul rutier internațional de
persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și
servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele
efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania,
Franța, Germania, Austria, Belgia, Confederația Elvețiană,
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul
Țărilor de Jos și Turcia și din aceste țări către România, pe toată
perioada stării de urgență.

🔴Art. 12. — La intrarea în România, conducătorii
autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă
autorizată mai mare de 2,4 tone, care nu prezintă simptome
asociate COVID-19, completează o declarație pe propria
răspundere, al cărei model este stabilit de Ministerul
Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin care își
asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse.
Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/
carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a
materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19.

🔴Art. 13. — Prevederile art. 12 se aplică în mod corespunzător
conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea
maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care de deplasează în
interesul desfășurării profesiei din România într-un alt stat
membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii
Europene în România, ca stat de rezidență al conducătorului
auto, indiferent dacă deplasarea se face la bordul
autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale
sau în cont propriu. Aceștia trebuie să prezinte, la intrarea în
România, o adeverință de salariat, asumată de angajator.

🔴Art. 14. — (1) Conducătorii autovehiculelor de transport
marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone,
care tranzitează teritoriul României, nu sunt obligați să
completeze, la intrarea pe teritoriul României, declarația
epidemiologică, dacă respectă următoarele condiții minimale:
a) utilizează doar coridoare de tranzit și puncte pentru
trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare,
aprobate de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și
Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne, fiind interzisă
abaterea de la acestea;
b) tranzitarea teritoriului României se face într-un interval de
timp minim, fără a depăși 48 de ore de la intrarea în România,
incluzând și perioadele de staționare pentru odihna zilnică
normată;
c) staționarea autovehiculului se realizează exclusiv în
parcări situate pe coridoarele de tranzit, marcate în mod
corespunzător.
(2) În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (1),
conducătorul autovehiculului va fi obligat să intre în carantină
14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea sa.
Autovehiculul poate fi preluat, în acest caz, de un reprezentant
al deținătorului.
(3) La intrarea în România, conducătorul auto este obligat să
aplice, pe părțile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant
special pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat pentru
Controlul în Transportul Rutier, respectiv să păstreze asupra sa
formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul
Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

🔴Art. 15. — Prevederile art. 5 din Ordonanța militară nr. 3/2020
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 24 martie
2020, nu se aplică mecanicilor de locomotivă și personalului
feroviar.

🔴Art. 16. — (1) Ministerele cu rețea sanitară proprie și
autoritățile administrației publice locale vor asigura, la cerere,
spații hoteliere destinate repausului dintre ture sau gărzi
personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii
răspândirii virusului COVID-19.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei
ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

🔴Art. 17. — (1) Personalul gărzilor forestiere teritoriale și
județene sau cu atribuții de control/de pază pe linie silvică va participa în dispozitivele de ordine publică și control al circulației pe
drumurile publice, împreună cu personalul Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Apărării Naționale, în vederea desfășurării
activităților/controalelor specifice pe linie de control silvic.
(2) Controalele specifice se fac în punctele de control
existente, în funcție de personalul disponibil la nivelul gărzilor
forestiere sau cu atribuții de control/de pază pe linie silvică.

❗CAPITOLUL III❗
Dispoziții finale
🔴Art. 18. — (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și
respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală,
pentru măsurile prevăzute la art. 2 și 8;
b) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor,
pentru măsurile prevăzute la art. 3 și 9;
c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsurile prevăzute la
art. 11 și 13;
d) Poliția Română, Poliția de Frontieră Română și
Jandarmeria Română, poliția locală, direcțiile de sănătate
publică și conducătorii autorităților administrației publice locale,
pentru măsura prevăzută la art. 12;
e) Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria
Română și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul
Rutier, pentru măsura prevăzută la art. 14.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art. 2, 3, 8, 9
și 11—14 atrage răspunderea disciplinară, civilă,
contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile
art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu
modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin. (1) este
împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în
conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

🔴Art. 19. — Prevederile art. 4 din Ordonanța militară nr. 4/2020
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie
2020, își încetează aplicabilitatea.
🔴Art. 20. — (1) Prezenta ordonanță militară se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a
informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin
două zile de la data publicării, despre conținutul prezentei
ordonanțe militare.