Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Nicolae Papacu, declarat cetățean de onoare al municipiului Slobozia | https://wp.me/p49Kdo-bXK

Nicolae Papacu, declarat cetățean de onoare al municipiului Slobozia

Joi, 29 martie, consilierii locali ai municipiului Slobozia au adoptat un proiect de hotărâre care viza conferirea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Slobozia profesorului Nicolae Papacu, preşedintele Filialei Ialomiţa a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, începând cu anul 2013.

Titlul acordat este o formă de mulțumire pentru tot ce a dat comunităţii slobozene, pentru modul în care a contribuit la formarea atâtor generaţii de elevi și pentru felul în care a înţeles să îşi respecte calitatea de dascăl.

Profesorul Nicolae Papacu a absolvit cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1979, în prezent fiind profesor titular la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Slobozia.

În cei aproape 40 de ani de carieră didactică, s-a impus ca unul dintre cei mai apreciaţi dascăli ai şcolii ialomiţene, prin mâna sa trecând multe generaţii de elevi, asupra cărora profesorul Nicolae Papacu şi-a pus amprenta, formându-i ca viitori cetăţeni ai comunităţii noastre. Dacă ne referim la performanţele obţinute cu elevii săi, amintim peste 160 de premii obţinute de elevii pe care i-a pregătit la diverse concursuri şi olimpiade de matematică, de nivel judeţean, interjudeţean, naţional şi internaţional. Dintre acestea, se remarcă două medalii de aur şi una de argint la Concursul Internaţional de Matematică „Arhimede”, dar şi cele peste 35 de premii obţinute la faza naţională a Olimpiadei de Matematică şi a Concursurilor Naţionale la această disciplină, din care zece premii întâi.

Profesorul Papacu Nicolae este autor şi coautor a nouă cărţi de matematică şi a peste 600 de probleme, multe transformate în subiecte la olimpiade şi concursuri. A publicat mai mult de 30 de articole în reviste de profil din țară şi străinătate. Două dintre acestea au fost recenzate şi introduse într-una dintre cele mai prestigioase baze de date matematice de la nivel global, „Zentralblatt MATH”, a Institutului FIZ Karlsruhe (Germania). A prezentat peste 20 de lucrări originale la sesiuni de referate şi comunicări în cadrul Conferinţelor şi Simpozioanelor interjudeţene, naţionale şi internaţionale. Este redactor-şef al Revistei de Matematică din Ialomiţa şi membru în colective care editează diferite publicaţii de specialitate din ţară şi străinătate.

Rezultatele muncii sale în domeniul cifrelor, atât cu elevii pe care i-a pregătit, cât şi în domeniul ştiinţific, i-au adus profesorului Nicolae Papacu, în anul 2017, „Diploma de excelenţă” pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul Societăţii de Ştiinţe Matematice din România.

Profesorul Nicolae Papacu s-a născut la data de 25.11.1956 , în comuna Traian, judeţul Brăila.
Proiectul a fost adoptat prin vot secret, cu 17 voturi pentru și 2 împotrivă.

Loading...