Este destul de greu să sintetizezi o viață de om în câteva rânduri, ba mai mult decât atât, este imposibil să pătrunzi toate zbaterile și trăirile, toate bucuriile și neajunsurile în cuvinte, dar, în același timp, este sănătos să ne cunoaștem și să îi cunoaștem pe cei de lângă noi, pe oamenii pe lângă care trecem zi de zi, astfel încât totul intră în rutină.
Poate că numele lui Nicolae Nedelcu spune unora povești, altora însă le este necunoscut, dar am ales să îl cunoaștem, într-o mică măsură, deoarece în comunitatea noastră destul de mică, acest om este un exemplu de stoicism și de disciplină pentru mulți dintre noi. Nicolae Nedelcu este de 45 de ani, fără întrerupere, angajatul Poștei Române Ialomița, fiind cel mai vechi angajat al companiei.
Reporter: Cum și mai ales de ce ați ales să practicați această meserie?
Nicolae Nedelcu: Să începem cu începutul. M-am născut la 23 ianuarie 1948 în comuna Troianu din județul Teleorman. Am terminat liceul în Roșiorii de Vede, secția real, după care am vrut să intru la facultate, dar am picat ”cu succes”. Ca să nu pierd anul și să plec militar, m-am dus la o școală tehnică de ”Poștă și telecomunicații” pe care am finalizat-o în 1967 și am fost repartizat în județul Ialomița, raionul Fetești, cum era atunci, unde am stat un an pentru că apoi s-au format județele și am fost chemat la Slobozia unde se crea Direcția Județeană de Poștă și Telecomunicații. Atunci eram împreună cu Romtelecomul, era un colos!
Reporter: Care a fost prima funcție deținută în cadrul Direcției de Poștă Ialomița?
Nicolae Nedelcu: Am trecut prin toate funcțiile posibile, în afară de factor poștal, deoarece pentru factorii poștali se făcea un alt timp de pregătire. Eu am început ca oficiant de ghișeu, apoi verificator, diriginte, inspector. Am prins o grămadă de reorganizări, până am ajuns în situația din prezent, așa că am trecut prin toate perioadele. Au fost momente grele, am ajuns și la grevă.
Reporter: Cum este munca într-o asemenea instituție atât de importantă, precum poșta?
Nicolae Nedelcu: Este o muncă frumoasă, plăcută, iar mâine dacă aș lua lucrurile de la capăt tot în Poștă mi-ar plăcea să lucrez. Mi-a plăcut să-i ajut pe oameni, să-i sprijin, drept dovadă că ulterior m-au ales să le fiu lider de sindicat și pe Regiunea Constanța. Eu cred că mi-am făcut datoria față de colegii și salariații din această companie.
Reporter: . Dumneavoastră, având o carieră atât de îndelungată, ați prins și perioada comunistă și pe cea post-comunistă. Există diferențe între cele două epoci?
Nicolae Nedelcu: Mulți critică regimul comunist dar să știți că și atunci exista o disciplină și concluzia mea este că un sistem se pune greu la punct. Sunt multe lucruri care s-au pus la punct în timp. Atunci erau cursuri de calificare. Primeau diplome, puteau participa la concursuri și promovau în funcții mai bine plătite. În schimb, în anii care au urmat din 1990 încoace, oamenii au înțeles greșit democrația, cel puțin la început, crezând că pot face orice vor, că pot modifica orice chitanță, dar, încet-încet au învățat meserie din mers, chiar dacă a fi poștaș trebuie învățat în primul rând teoretic. Mai grav este că politicul s-a amestecat în viața poștei, asta a fost o mare greșeală, pentru că este o companie cu capital de stat, dar acum mergem așa cum este și sperăm să existe o preocupare pentru ca lucrurile să intre pe un făgaș normal. Oamenii muncesc, își fac datoria, nu le poți reproșa ceva.
Reporter: Ce ne puteți spune despre omul Nicolae Nedelcu?
Nicolae Nedelcu: Sunt căsătorit din 1974, iar soția a ieșit anul trecut la pensie, după ce a lucrat și ea 39 de ani tot în Poștă. Avem doi copii, o fată care este jurist și un băiat care este inginer, ambii mei copii evitând Poșta.
Reporter: Domnule Nedelcu, la jumătatea lunii iunie a acestui an veți părăsi această instituție, urmând să ieșiți la pensie. Care a fost principiul după care v-ați ghidat și ce veți face în continuare?

Să fii corect, să nu trăiești din minciună, din lașitate, aceasta a fost ideea vieții mele, pentru că oamenii te judecă. Și unul cu patru clase te judecă după nivelul lui, dar te judecă. M-ați întrebat și voi face în continuare? Păi am o pasiune, de mic copil chiar, și anume grădinăritul. Am la Amara 80 mp de teren și acolo îmi place să stau de primăvara până toamna. Deși este teren puțin, îl drămuiesc și îl lucrez, împreună cu soția, pentru că și ei îi place, iar toamna adunăm de toate.