Vineri 8 mai
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Muzeul Județean Ialomița: 9 mai – triplă semnificație istorică

Publicat de Razvan M.

Există zile care, prin încărcătura lor istorică și simbolică, rămân repere esențiale în memoria unui popor. Pentru România și pentru întreaga Europă, 9 Mai reprezintă o astfel de dată, aflată sub semnul curajului, al sacrificiului, al libertății și al solidarității între națiuni.

Muzeul Judetean Ialomita Eveniment Cultural Istoric - 03

Muzeul Județean Ialomița a organizat cu acest prilej o manifestare cultural-istorică dedicată triplei semnificații a zilei de 9 Mai: proclamarea Independenței de Stat a României în anul 1877, victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1945, precum și Ziua Europei, celebrată anual în amintirea Declarației Schuman din 9 mai 1950, considerată actul fondator al construcției europene moderne.

Proclamarea Independenței de Stat a României, la 9 Mai 1877, este  unul dintre cele mai importante momente din istoria națională. Discursul susținut în Parlament de ministrul de externe Mihail Kogălniceanu și asumarea oficială a independenței au consfințit desprinderea definitivă de suzeranitatea otomană și afirmarea României ca stat suveran. Independența avea să fie câștigată prin sacrificiul armatei române pe câmpurile de luptă de la Plevna, Grivița sau Rahova, devenind un simbol al demnității și al afirmării identității naționale.

Muzeul Judetean Ialomita Eveniment Cultural Istoric - 02

Ziua de 9 Mai amintește, totodată, de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, în anul 1945, moment care a pus capăt uneia dintre cele mai dramatice perioade din istoria omenirii. Victoria împotriva regimurilor totalitare a fost obținută cu prețul a milioane de vieți omenești, iar memoria celor care au luptat și s-au sacrificat pentru libertate rămâne o datorie morală și istorică. Pentru România, această dată evocă atât contribuția militarilor români pe fronturile războiului, cât și drama generațiilor marcate de conflict.

În plan european, 9 Mai este celebrată ca Ziua Europei, în amintirea Declarației Schuman din anul 1950, prin care ministrul francez de externe Robert Schuman propunea crearea unei forme de cooperare între statele europene, menită să prevină izbucnirea unui nou război pe continent. Acest demers avea să stea la baza construcției europene moderne și a valorilor promovate astăzi de Uniunea Europeană: pace, unitate, solidaritate și respect reciproc între popoare.

Programul manifestării organizate de Muzeul Județean Ialomița a cuprins prezentarea videodocumentarului „Ziua Independenței”, realizat de Gigi Constantin, referent în cadrul muzeului, cu editor voce Andreea Cocoș, pedagog muzeal, și intervențiile susținute de Mioara Marin, muzeograf: „Al Doilea Război Mondial – eroul ialomițean, sublocotenentul Constantin Turcu” și prezentarea dedicată semnificației Zilei Europei. Manifestarea s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Andreea Cocoș.

La acest eveniment ne-au fost oaspeți membrii Clubului Seniorilor „Răsărit în Amurg” Slobozia, elevi ai Colegiul Național Mihai Viteazul Slobozia, coordonați de prof. Emilia Vlad, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și ai Batalionului 113 Artilerie Antitanc „Bărăganul” Slobozia.

Florin Vlad - Manager Muzeul Judetean Ialomita„Muzeul nu este doar un spațiu al culturii autentice, ci și un loc al dialogului dintre generații, al educației și al apropierii de comunitate. Prin astfel de manifestări, ne dorim să păstrăm vie memoria istorică și să oferim publicului repere culturale și morale care să inspire și să unească”, a declarat managerul Muzeul Județean Ialomița, Florin Vlad.

Gigi Constantin, referent Muzeul Județean Ialomița