Muzeul Agriculturii Slobozia, prezent la expoziţia internaţională  ”Tradiţii culturale în Balcani”

Muzeul Judeţean Buzău a vernisat, în data de 15 martie 2016, expoziţia ”Tradiţii culturale în Balcani”, desfăşurată în cadrul evenimentelor cultural-educative ”Zilele Femeii la Muzeul Judeţean Buzău”, expoziţie internaţională cu datini legate de oferirea şi purtarea mărţişorului în ţările balcanice.

Expoziţia a fost realizată în cadrul unui parteneriat între instituţii de cultură din România, Bulgaria, Republica Macedonia şi Serbia.

Traditii culturale in Balcani Buzau Traditii culturale in Balcani

Muzeul Agriculturii din Slobozia a avut un aport semnificativ în realizarea ei, la vernisaj participând cu o delegaţie formată din muzeografi şi specialişti din cadrul muzeului.

 

Cu această ocazie, în Piaţa Dacia din Buzău, a fost expus cel mai mare mărţişor din lume, cu o lungime de aproximativ 17 kilometri şi o greutate de circa 100 de kilograme. Mărţişorul colosal, ce aparţine Bibliotecii Regionale din oraşul Vidin, Bulgaria, a fost desemnat de reprezentanţii Cărţii Recordurilor ca fiind cel mai mare din întreaga lume, la 1 martie 2015 şi a fost realizat de mai multe instituţii publice din oraşul bulgar.

Expoziţia a fost prezentată publicului din Republica Macedonia, precum şi celui din Bulgaria.