Municipiul Fetești va avea o parcare cu plată pentru vehicule de mare tonaj, dar și autoturisme
Municipiul Fetești va avea o parcare cu plată, amenajată special pentru vehicule de mare tonaj, dar și pentru autoturisme.
Consilierii locali au aprobat săptămâna trecută, în cadrul ședinței de consiliu, regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Fetești, regulament care stabilește, printre altele, programul de funcționare, sistemul de plată, modelul de tichete și abonamente, cine beneficiază de gratuitate, dar și sancțiunile și contravențiile.
Necesitatea amenajării unei parcări cu plată a apărut după ce autoritățile au constatat că în perioadele în care localitatea este afectată de diverse fenomene naturale, zăpadă, polei, caniculă etc, conducătorii auto care se află pe raza localității nu au unde să parcheze vehiculele pe timpul acestor intemperii. Dar nu numai din acest motiv.
Ca urmare, DADPP Fetești a primit spre administrare terenul în suprafață de 15.414 m.p., situat pe strada Călărași nr. 547 A (fosta unitate militară), care va fi amenajat ca parcare, cu program non-stop. Programul va fi sistat anual, însă, în perioada 5 – 15 octombrie, ca urmare a organizării Târgului de Toamnă, organizat de municipalitate.
Orientativ, tarifele de parcare vor fi de la 1 leu (pentru 60 minute), 5 lei pentru o zi, 30 lei pentru o lună (abonament), iar pentru riverani un abonament poate avea o valoare de 110 lei pe an, tarife care pot fi reactualizate în funcție de cerere, dar și de investițiile pe care DADPP le va face acolo.
Această parcare poate fi utilizată și pentru organizarea unor evenimente artistice sau sportive, cu plata aferentă pe perioada derulării acestora.