Modificări aduse impozitului pe venit. Vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că prin O.U.G. nr. 128 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și măsuri specifice pentru digitalizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au fost aduse modificări la impozitul pe venit și la contribuțiile sociale.
Astfel a fost eliminată obligația de a depune în anul curent DECLARAȚIA UNICĂ pentru declararea venitului estimat (Capitolul II), a impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale (CAS) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), precum și pentru toate celelalte situații în care intervin modificări / recalculări / rectificări ale acestora.
Măsura are în vedere simplificarea obligației de declarare de către contribuabil a obligațiilor fiscale datorate într-un an fiscal ținând cont că obligațiile fiscale privind impozitul pe venit, CAS și CASS, datorate de persoanele fizice, sunt certe și devin scadente la data de 25 mai a anului următor celui în care s-au realizat veniturile, în funcție de venitul realizat, oricare ar fi fost nivelul venitului estimat.
Totodată, se elimină obligației depunerii în anul curent a DECLARAȚIEI UNICE în cazul contribuabililor care în cursul anului fiscal încep sau încetează o activitate, precum și cei care întrerup temporar activitatea sau intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie, precum și în situațiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor de închiriere încheiate între părți. În aceste cazuri persoanele fizice au obligația depunerii declarației unice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor.
În corelare cu eliminarea Capitolului II (venitul estimat) s-a impus revizuirea prevederilor referitoare la:
- a) modalitatea de exercitare a opțiunii de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, de către contribuabilii care realizează venituri din activități independente pentru care venitul net anual se stabilește pe baza normelor de venit, precum și de către contribuabilii care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
- b) obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent. Totodată, pentru simplificarea procedurilor de înregistrare și administrare a contractelor de închiriere, precum și a actelor de modificare a acestora, se propune ca în situația în care bunul este deținut în comun, să se desemneze prin contractul de închiriere sau, după caz, prin actul de modificare a acestuia, proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care îndeplinește această obligație;
- c) reglementarea obligației contribuabililor care desfășoară o activitate agricolă pentru care venitul se determină pe baza normei anuale de venit, de a depune anual, pentru veniturile anului anterior, DECLARAȚIA UNICĂ până la termenul legal de depunere, respectiv 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
Informațiile cuprinse în declarație vizează veniturile realizate în anul anterior, corespunzător suprafețelor cultivate, din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine deținute de către contribuabili/asocieri fără personalitate juridică la data de 25 mai, inclusiv, a anului de realizare a venitului.
Modificarea pe parcursul anului de realizare a venitului, oricând, înainte sau după data de 25 mai, a structurii suprafețelor destinate producției agricole vegetale, cultivate, a numărului de capete de animale/familii de albine deținute de contribuabili/asocieri fără personalitate juridică, nu conduce la recalcularea normei anuale de venit.
Modificările vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.
sursa: ANAF – AJFP Ialomița