Misiunile pompierilor ialomițeni din ultimul weekend. 5 accidente rutiere, 9 incendii, 36 cazuri SMURD.
În ultimele 48 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 59 de evenimente, după cum urmează:
- 36 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
- 2 misiuni privind deblocarea ușii de acces în apartament;
- 3 intervenții în sprijinul echipajelor SAJ pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate;
- 3 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor;
- 1 misiune de transport persoană confirmată cu COVID-19;
- 5 accidente rutiere:
✔️În data de 27 august a.c., ora 20.40, un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, la un accident rutier produs în Municipiul Slobozia în care a fost implicat un autoturism. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă, care după acordarea primului ajutor, a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
✔️ În data de 27 august a.c., ora 21:00, două echipaje de salvatori din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, la un accident rutier produs pe DN21, între Slobozia și Drajna, în care a fost implicat un autoturism. La evenimentul rutier a venit în sprijin și o ambulanță a SAJ Ialomița – substația Slobozia. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă, care a fost monitorizată de echipajul medical de la locul intervenției. După acordarea primului ajutor, victima a fost preluată de echipajul SAJ Ialomița și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
✔️ În data de 28 august a.c., ora 07:35, trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în comuna Coșereni, în care au fost implicate un autoturism și un autotren. La evenimentul rutier a venit în sprijin și o ambulanță a SAJ Ialomița. Din evenimentul rutier au rezultat două victime, neîncarcerate care au refuzat examinarea și transportul la spital.
✔️ În data de 28 august a.c., ora 16.30, un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia-Garda 2 Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs în comuna Platonești, sat Lăcusteni în care a fost implicat un autoturism. Din evenimentul rutier nu au rezultat victime, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
✔️ În data de 29 august a.c., ora 20.40, două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, la un accident rutier produs în municipiul Urziceni în care au fost implicate un autoturism și un microbuz. La evenimentul rutier au venit în sprijin și trei ambulanțe a SAJ Ialomița. Din evenimentul rutier au rezultat două victime, neîncarcerate care după acordarea primului ajutor medical au refuzat transportul la spital.
- 9 incendii, din care:
✔️ opt incendii de vegetație uscată și gunoi menajer în localitățile Manasia, Fetești, Giurgeni, Bărcănești, Amara, Țăndărei și Vlădeni. Din fericire, toate aceste incendii au fost stinse de pompierii militari ialomițeni, cu autospecialele de lucru cu apă și spumă din dotarea subunităților, înainte de a fi produse pagube materiale importante ori victime omenești.
✔️un incendiu produs la cabina unui autotren – în data de 27.08.2021, ora 11.30, în comuna Scânteia-sat Iazu, pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare si un SMURD la un incendiu produs la un cabina unui autotren încărcat cu grâu. A ars bordul capului tractor, în proportie de 50%, cauza probabilă fiind un scurtcircuit electric.
Foarte important!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112! ISU Ialomița