livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Misiunile pompierilor ialomițeni din perioada 06 – 08 iunie

Incendiu de vegetație uscată în localitatea Traian

În data de 06 iunie, a.c., în jurul orelor 12:35, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Traian. Incendiul a fost stins operativ de pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, care au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. A ars aproximativ un hectar de  vegetație uscată. Cel mai probabil, incendiul  a pornit de la un foc deschis în spații deschise.

Accident Slobozia 2
Accident Slobozia 2

Accident rutier cu o victimă, pe raza municipiului Slobozia

În data de 06 iunie, a.c., în jurul orelor 12:55, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs în municipiul Slobozia, în care a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. La locul solicitării s-au deplasat de urgență  pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială  SMURD și o ambulanță SAJ Ialomița – Substația Slobozia. În urma evenimentului a rezultat o victimă, șoferul  autoturismului, o femeie cu vârsta de 37 de ani, conștientă și neîncarcerată. Acesteia i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajele de la locul intervenției, după examinare aceasta a a fost transportată de echipajul SAJ la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Militarii au acționat pentru eliberarea și sablarea carosabilului, precum și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Incendiu de vegetație uscată în orașul Țăndărei

În data de 06 iunie, a.c., în jurul orelor 14:40, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe un teren viran în orașul Țăndărei. Incendiul a fost stins operativ de pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia – Garda Țăndărei, care au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Au ars aproximativ 600 mp de  vegetație uscată. Cel mai probabil, incendiul  a pornit de la un foc deschis în spații deschise.

Incendiu de vegetație uscată pe raza muncipiului Fetești

În data de 06 iunie, a.c., în jurul orelor 17:35, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza municipiului Fetești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Stației de Pompieri Fetești, care au acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. A ars aproximativ 2 hectare de  vegetație uscată. Cel mai probabil, incendiul  a pornit de la un foc deschis în spații deschise.

Accident rutier pe centura municipiului Slobozia

Accident Varianta Slobozia
Accident Varianta Slobozia

În data de 07 iunie, a.c., în jurul orei 14:00, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs pe centura municipiului Slobozia, în care un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. La locul solicitării s-au deplasat de urgență  pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o autospecială  SMURD. În urma evenimentului a rezultat o victimă, conștientă, neîncarcerată, șoferul autoturismului cu vârsta de 36 de ani. Bărbatului i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajul SMURD, după examinare acesta a refuzat transportul la spital. Militarii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Incendiu în muncipiul Slobozia

În data de 08 iunie, a.c., în jurul orei 10.05, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lacuri și vopsele, ce aparține unei societăți comerciale din  municipiul Slobozia. S-au deplasat de urgență la locul intervenției pompierii militari de la Detașamentul Slobozia, cu două autospeciale de stins incendii, o autospecială de descarcerare, o cisternă și o autospecială SMURD. Ajunși la locul solicitării, aceștia au constatat că este vorba despre un incendiu într-un spațiu, în care erau depozitate butoaie goale din tablă și din plastic. Incendiul s-a propagat și la acoperișul unei clădiri administrative din imediata apropiere a focarului. Din fericire nu au fost victime.

Au ars depozitul de ambalaje pe o suprafață de aproximativ 30 mp, în care erau depozitate butoaie din tablă și din plastic, un malaxor de amestecat vopseaua și acoperișul clădirii învecinate pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Au fost deteriorate aproximativ 35 mp din tavanul confecționat din rigips, geamurile, mobilierul și bunurile electrocasnice din interiorul clădirii. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

Incendiu la o locuință din localitatea Movilița

În data de 08 iunie, a.c., în jurul orei 17:15, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Movilița. La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum dens la nivelul tabloului electric, amplasat în interiorul casei. Pompierii militari au localizat imediat incendiul, reușind să îl lichideze după mai bine de o oră. Pe timpul intervenției, două persoane, o femeie în vârstă de 65 ani și un bărbat în vârstă de 75 ani, au suferit atacuri de panică. Paramedicii le-au acordat primul ajutor calificat la fața locului, ulterior aceștia refuzând transportul la spital. În urma incendiului a  ars tabloul electric și din cauza fumului s-a deteriorat zugrăveala din două camere ale locuinței. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la tabloul electric.

Echipajele SMURD au intervenit în această perioadă, pentru acordarea primului-ajutor medical calificat unui număr de 60 cazuri de natură medicală.

În continuare, pompierii militari rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA