Ministrul Sănătății, la Spitalul din Țăndărei: Nota 10 pentru curățenie și entuziasm, nota 5 din punct de vedere al structurii
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vizitat marți, 7 mai, Spitalul orășenesc Țăndărei, după participarea la campania de informare și vaccinare desfășurată de Ministerul Sănătății, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF.
Ministrul s-a interesat de problemele spitalului, de circuitele existente, de liniile de gardă, de investițiile făcute, dar și de ceea ce ar mai fi nevoie, în contextul în care un spital mic, cum este cel de la Țăndărei, nu ar avea posibilitatea realizării unor investiții din venituri proprii.
În context, Sorina Pintea a anunțat că Ministerul Sănătății va susține cu suma de 1,4 milioane lei anumite investiții la spital.
„Am găsit aici o echipă de medici entuziaști care, împreună cu managerul, au făcut eforturi ca acest spital să arate curat și îngrijit. Am analizat împreună cu conducerea spitalului indicatorii și am decis ca Ministerul Sănătății să susțină financiar investiții în valoare de 1,4 milioane lei pentru spitalul din Țăndărei. Astfel, spitalul va fi dotat, printre altele, cu echipamente de imagistică de care medicii au nevoie în investigarea pacienților pentru a decide acordarea serviciilor medicale necesare sau transferul într-o unitate sanitară de rang superior, după caz. După analiza cererii de servicii medicale din zonă vom investi în această unitate sanitară astfel încât spitalul din Țăndărei să asigure suportul necesar Spitalului Județean Ialomița, prin tratarea cazurilor medicale cu o complexitate mai scăzută”.
Sorina Pintea a avut, însă, și câteva puncte de vedere mai puțin agreate de managerul spitalului, Maria Constantin, cu privire la necesitatea și funcționalitatea unor secții și linii de gardă, cea mai „criticată” fiind cea de chirurgie…, asta în condițiile în care la Spitalul din Țăndărei lucrează de ceva timp medicul chirurg pediatru Vasile Olaru, fost manager al spitalului de urgență din Slobozia. Acesta a demisionat după ce noul manager al spitalului de la Slobozia a început o „vânătoare de vrăjitoare”, fapt care l-a determinat să plece într-un mediu mai calm.
Potrivit managerului Spitalului din Țăndărei, venirea acestuia, cu normă întreagă, a adus beneficii spitalului, secția este mereu plină, iar adresabilitatea foarte mare.
„Dacă un serviciu nou nu va aduce o plus valoare ca venituri, nu vă puteți permite să angajați un medic, și cred că doamna manager este de acord cu mine. Aici se vede clar că s-au făcut eforturi. Mă rog, este curat. Dar un salon de Terapie Intensivă nu are cum să arate așa. S-au străduit… (…) O să am o discuție cu doamna manager. Sunt perfect de acord că există o tradiție în chirurgie, dar nu cred că se justifică investiții majore în zona chirurgicală, având în vedere faptul că sunt 13 paturi, că adresabilitatea este… (…) La 0,98 indice de complexitate, asta înseamnă că se face o hernie, un colecist foarte simplu. O secție chirurgicală care operează la nivel mediu are peste 1,2 – 1,5 indice de complexitate. La 0,98 să ai secție chirurgicală, îmi pune un semn de întrebare… poate o unghie încarnată sau alte lucruri, deci operații foarte simple. Gândiți-vă că pentru a pune la punct un compartiment de chirurgie și două paturi de terapie intensivă necesită investiții. Eu sunt perfect de acord. Dar vreau să mă convingă, și pe mine și pe comisia ministerului, cei din spital, că este un plus valoare… Pe de altă parte, aparatura de înaltă performanță necesită contracte de service (…) Întreb spitalele, vă permiteți acești bani? Și nu discutăm de faptul că sănătatea este subfinanțată. Vorbim de ceea ce are nevoie zona. Apoi suntem la 20 de kilometri de Slobozia. Cu siguranță aici nu vom aproba niciodată un computer tomograf, pentru că nu se pune problema. Dar din punctul meu de vedere aici ar trebui întărit laboratorul și imagistica. (…) Pe zona chirurgicală mai discutăm, le analizăm”, a declarat Sorina Pintea.
În final, ministrul a acordat două note spitalului. Nota 10 pentru curățenie și dorința de a face, însă din punct de vedere al structurii și nevoii de servicii medicale în zonă a acordat nota 5.
Managerul are, însă, planuri foarte mari cu acest spital. Unul dintre proiecte se referă la o nouă secție de psihiatrie, în vechea secție urmând să fie realizată una de îngrijiri paliative. De asemenea, are un proiect depus pentru un ambulatoriu de specialitate, pe fonduri europene.
„Acest spital are nevoie de investiții, are nevoie de o reconfigurare a structurii din punct de vedere medical. Din punctul meu de vedere. Bine, autoritatea locală este cea care decide, dar cred că este normal să ne dorim să avem un spital funcțional și care să răspundă nevoilor comunității. (…) Eu nu înființez, nici nu desființez secții. (…) Eu pot să sugerez. Mi se pare normal ca fiecare spital să încerce să fie funcțional. (…) Sunt anumiți indicatori pe care îi analizăm, sunt indicatori de performanță ai managerului, nu e nimic ieșit din comun, este indicele de utilizare a paturilor, durata medie de spitalizare, costul pe pat mă interesează, procentul cheltuielilor de personal. Sănătate fără bani nu se poate. Spitalele care nu au suficiente venituri nu supraviețuiesc. Și așa cum spuneam, și insist, în ziua de azi, un medic este scump, salariul este foarte mare. (…) Spitalul pare un pic sărăcăcios așa…(…)”, a concluzionat Sorina Pintea.
Unitatea spitalicească din Țăndărei a fost unul dintre spitalele din țară care au fost închise în 2011, deși acolo exista singura secție de psihiatrie din județ. A fost redeschis în 2012 și de atunci încearcă să fie o unitate spitalicească de suport pentru spitalul din Slobozia, preluând pacienții care nu sunt urgențe majore din oraș și localitățile limitrofe.
Spitalul mai are în prezent 70 de paturi, acestea fiind reduse la mai puțin de jumătate, de la 150 de paturi, în urma unor modificări legislative.
Lipsa medicilor este o problemă generală în România. În aceste condiții, și spitalul din Țăndărei se confruntă cu o astfel de problemă, dar și legat de aprovizionarea cu medicamente, furnizorii întârziind de multe ori comenzile.