Militarii Batalionului 113 Artilerie „Bărăganul”, în vizită la veteranul Constantin Gheorghe din Sudiți

Militarii Batalionului 113 Artilerie „Bărăganul” au inițiat, în urmă cu câteva luni, campania „Sânge pentru veterani”.

În cadrul acestei campanii, militarii donează sânge, iar cu bonurile valorice obținute îi ajută pe veteranii din județ. Aceștia sunt vizitați de artileriști, cu ranițele încărcate cu alimente.

Astfel de momente au o deosebită încărcătură emoțională pentru toți, însă pentru veterani au o însemnătate aparte, amintindu-și de perioadele în care au luptat pentru țară. Poveștile lor din război sunt reale, sunt simțite pe propria piele, sunt profunde. Așa cum ei și-au „donat” sângele pentru țară, pe câmpurile de luptă, așa trebuie și noi să îi sprijinim. Pentru că, datorită lor, acum vorbim și simțim românește.

Joi, 14 decembrie, militarii Batalionului 113 Artilerie „Bărăganul” au ajuns la Sudiți, la veteranul de război caporal (ret) Constantin Gheorghe, în vârstă de 95 de ani, care a luptat pe front în Al Doilea Război Mondial.

Împreună cu primarul comunei, Șincan Vasile, care precizăm că în fiecare an, cel puțin de 1 decembrie, îi vizitează personal pe toți veteranii și văduvele veteranilor de război, militarii Batalionului 113 Artilerie „Bărăganul” au făcut un om să zâmbească.

Cuvintele sunt prea sărace pentru a cuprinde emoția acelor momente, mândria care se citea pe chipul său când i-a întâlnit pe militari. Campania inițiată de militarii Batalionului 113 Artilerie „Bărăganul” continuă, reprezentând o minimă recunoștință față de efortul făcut de veteranii de război pe câmpul de luptă.

foto: Primăria sudiți