Vineri 28 august
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Material lemnos confiscat în urma unor verificări efectuate de polițiștii ialomițeni

La data de 27 august, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat, pe DN2A, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani.

În urma verificării documentelor și a transportului în sistemul SUMAL 2.0, polițiștii au constatat faptul că, pe durata transportului, nu a fost utilizat sistemul de localizare, astfel că nu a putut fi verificată trasabilitatea materialului lemnos.

La fața locului a fost solicitat sprijinul unui reprezentant al Ocolului Silvic Slobozia, care a procedat la măsurarea materialului lemnos, rezultând cantitatea de 2,90 metri cubi de lemn de foc, specia stejar brumăriu.

În cauză, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie reprezentantului Ocolului Silvic Slobozia.

O altă situație a fost constatată la data de 25 august, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați prin SNUAU 112 de un bărbat cu privire la faptul că, după achiziționarea unei cantități de lemn de foc, ar fi constatat că aceasta este mai mică decât cea convenită.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat conducătorul autoutilitarei, un bărbat, de 24 de ani.

În urma verificărilor efectuate în sistemul SUMAL 2.0, s-a constatat faptul că transportul nu avea traseul înregistrat în aplicație. Totodată, s-a stabilit că o parte din materialul lemnos fusese descărcată într-o altă locație decât cea înscrisă în documentele de transport.

Cu sprijinul unui reprezentant al Ocolului Silvic Slobozia, a fost măsurată cantitatea de material lemnos, fiind stabilită cantitatea totală de 2,79 metri cubi de lemn de foc, specia stejar brumăriu.

Întrucât transportul de material lemnos a fost considerat fără proveniență legală, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, inclusiv pentru nerespectarea obligațiilor privind utilizarea sistemului SUMAL 2.0 și descărcarea materialului lemnos într-o altă locație decât cea declarată.

Cantitatea de 2,79 metri cubi de material lemnos a fost confiscată, fiind predată reprezentantului Ocolului Silvic Slobozia.

Recomandările polițiștilor:

Cetățenilor care achiziționează material lemnos le recomandăm să solicite documentele care atestă proveniența legală a acestuia și să verifice dacă informațiile înscrise în documentele de transport corespund cantității și tipului de material lemnos primit.

Cumpărătorii sunt sfătuiți să verifice dacă materialul lemnos este descărcat la locația declarată în documentele de transport și să nu achiziționeze material lemnos în cazul în care transportatorul nu poate prezenta documentele necesare sau există suspiciuni cu privire la proveniența acestuia.

În cazul în care constată nereguli sau au suspiciuni cu privire la legalitatea unui transport de material lemnos, cetățenii sunt încurajați să sesizeze poliția.

Polițiștii ialomițeni continuă acțiunile pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos și prevenirea faptelor ilicite în acest domeniu.

IPJ Ialomița

error: Conținut protejat.