Majorarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor. Informații utile pentru beneficiari
Majorarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor, majorarea şi prelungirea stimulentului de inserţie începând cu 01 iulie 2016 – respectarea angajamentelor în favoarea implementării unor politici sociale coerente pentru ocrotirea familiei
Vă informăm că în Şedinţa de Guvern din data de 22 iunie 2016 a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.52/2011.
Astfel, Guvernul României prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială îşi respectă angajamentele în favoarea adoptării şi implementării unor politici specifice de asistenţă socială pentru stimularea creşterii natalităţii, ocrotirea copilului, protecţia familiei şi asigurarea unui nivel de trai decent.
Noua Hotărâre de Guvern aduce schimbări majore prin care se suplimentează în mod semnificativ beneficiile privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor şi în acelaşi timp contribuie în mod real la simplificarea procedurilor administrative în relaţia cu cetăţenii, la reducerea numărului de documente şi a timpului necesar pentru obţinerea beneficiilor.
În plus, proiectul de act normativ reglementează și unele situații de simplificare în metodologia de solicitare a dreptului, cum sunt:
- prezentarea în copie a documentelor justificative fără a mai fi necesară legalizarea acestora ci doar confruntarea cu originalul documentelor, la depunerea acestora, eliminându-se cheltuiala suplimentară pentru legalizarea documentelor; – în cazul copiilor născuți în străinătate certificatul sau extrasul de naștere, după caz, se solicita în traducere autorizată nu și prin legalizare în condițiile legii;
-
în situațiile în care acest lucru este posibil, primăria va transmite agenției pentru plăți și inspecție socială documentele de solicitare a dreptului și în format electronic (scanate) pentru a se putea prelucra operativ la nivelul agențiilor pentru plăți și inspecție socială;
-
se introduce posibilitatea de certificare a cererii de către primar sau persoana desemnată de acesta, prin semnătură electronică, acolo unde acest lucru este posibil, asigurând mai multă rapiditate în analiza administrativă a documentelor depuse, față de reglementarea actuală care prevede doar certificarea prin semnătură și ștampilă;
-
se simplifica solicitarea unui nou drept în cazurile de suprapunere a drepturilor pentru copii născuți în perioada de concediu, prin depunerea cererii și prezentarea numai a documentelor suplimentare care atestă noua situație, respectiv certificatul de naștere a următorului copil sau actele care atestă situația juridică a acestuia față de solicitant, precum și, dacă este cazul actele care atestă realizarea de venituri în cazul în care părintele înainte de nașterea acestuia din urmă copil a realizat activități aducătoare de venituri supuse impozitului;
-
specificarea în cuprinsul formularului de cerere a faptului că în cazul în care drepturile de alocaţie de stat pentru copii se solicită în acelaşi timp cu dreptul de indemnizaţie pentru creşterea copilului, respectiv de stimulent de inserţie, solicitarea drepturilor se face prin completarea în același formular a datelor pentru obținerea drepturilor (reglementarea în cuprinsul normelor se regăsește la art. 38); – disponibilitatea formularelor necesare acordării drepturilor pe site-urile ministerului, ANPIS, AJPIS, primării;
-
sunt incluse prevederi care dau posibilitatea, pentru viitor, de a se solicita documente doveditoare on-line, pe baza semnăturii electronice extinse.
Normele metodologice adoptate în data de 22 iunie 2016 care stabilesc procedurile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului se aplică noilor drepturi ce vor fi solicitate după data de 01 iulie 2016.
Pentru beneficiarii aflaţi în plata indemnizatiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 1 an sau în plata stimulentului de inserţie, precum şi cei aflaţi în concediu fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, procedura de prelungire/reluare a concediului și a indemnizației aferente, în baza art.III alin.2 din Legea nr.66 din 2016, se aprobă prin ordin al ministrulului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
Persoanele aflate în plata indemnizatiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani beneficiază din oficiu de majorarea cuantumului indemnizației. Aceste persoane NU TREBUIE să depună documente suplimentare întrucât majorarea cuantumului indemnizaţiei lunare se va face automat, pe baza documentelor existente la dosar, începând cu dreptul aferent lunii iulie 2016, plata acestor drepturi urmând să se facă începând cu luna august 2016.
Beneficiarii aflaţi în plata indemnizatiei lunare pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 1 an sau în plata stimulentului de inserţie, precum şi cei aflaţi în concediu fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani şi care doresc modificarea opţiunii prin prelungirea/ reluarea concediului şi plata indemnizaţiei lunare vor trebui să depună cerere tip şi acte doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului, care se transmit prin e-mail, la adresa [email protected], poştă sau se depun la sediul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomita , care efectuează plata.
Și pentru acești beneficiari, majorarea cuantumului indemnizației aferente se face pe baza documentelor depuse inițial.
Formularul cererii tip va fi disponibil imediat după publicarea în Monitorul Oficial, prin publicarea pe site-ul ANPIS/ AJPIS.
Pentru persoanele aflate în plata stimulentului de inserţie care nu doresc modificarea opţiunii, majorarea cuantumului şi prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de inserţie până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu handicap, se va face în mod automat.
Schimbările importante privind majorările de cuantum ale beneficiilor se reflectă în faptul că: -limita minimă a indemnizației crește la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 1.063lei (1.250 lei reprezintă salariul minim) față de 600 lei, cât este în prezent; -limita maximă a indemnizației este eliminată, aceasta urmând să fie calculată la 85% din veniturile nete realizate; -stimulentul de inserție se stabileşte la 50% din indemnizația minimă, respectiv va creşte de la 500 lei la 532 lei.
Prin eforturile depuse de către Parlamentul şi Guvernul României în ultima perioadă de timp şi prin măsurile adoptate în momentul de faţă în domeniul asistenţei sociale, pentru creşterii natalităţii se promovează o politică socială coerentă care asigură premisele unei dezvoltări durabile în România, în deplin acord cu noua Agendă 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă.
comunica depresa AJPIS