Lucrări de construcție fără autorizație în Slobozia și Gura Ialomiței, în zona unui monument istoric și a unui sit arheologic

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Ialomiţa au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii prevederilor legale privind protejarea patrimoniului cultural naţional.

Pe parcursul derulării activităţilor, în zona unui monument istoric de pe raza municipiului Slobozia au fost constatate lucrări de construcţie, respectiv excavări, pentru care nu există avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Ialomiţa, respectiv emis certificat de descărcare arheologică, în condiţiile în care, pe suprafaţa solului excavat din jurul obiectivului, sunt vizibile urmele unui zid de incintă.

* * *

În urma unui control efectuat la un sit arheologic de pe raza comunei Gura Ialomiței, s-a constatat că atât pe suprafața cât și în zona de protecție a acestuia au fost efectuate lucrări de construcție a unei locuințe, fără a fi eliberată o autorizație de construire și nici certificat de descărcare de sarcină arheologică.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de investigaţii criminale în cadrul a două dosare penale.

IPJ Ialomița

Se pare că lucrările sunt în zona mânăstirii din Slobozia și la un sit din satul Luciu (Gura Ialomiței)