Lovitură „sub centură” dată Consiliului Județean: parcul de afaceri din municipiul Urziceni nu va mai fi finanțat

Judecătoria Urziceni a încălcat grav şi nepermis norme elementare de drept material şi substanţial, iar Primăria municipiului Urziceni a achiesat la aceste încălcări grosiere ale legii

Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia a notificat Consiliul Județean, la finalul lunii februarie, că respinge finanțarea în valoare de peste 12,6 milioane lei pentru înființarea unui Parc de afaceri în municipiul Urziceni, fonduri nerambursabile în proporție de 50%.

Decizia a fost ca urmare a situației juridice, apreciate ca litigioasă, a terenului pe care urma să se înființeze respectivul parc de afaceri, acesta nefiind liber de sarcini așa cum se cere în Ghidul solicitantului.

Potrivit reprezentanților C.J. Ialomița, cu ocazia unei vizite la fața locului, efectuate în luna august anul trecut, s-a constatat că pe o porțiune din acel teren a fost ridicată ilegal o construcție, pe care proprietarul refuză să o demoleze.

stefan dobris
Ștefan Dobriș

„Refuzul de a demola construcția ilegală a fost motivat de Baicu Stelian cu Sentința civilă nr. 249 din 28.02.2008, pronunțată de Judecătoria Urziceni (…), în litigiul dintre soții Baicu, în contradictoriu cu Primăria municipiului Urziceni, prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate, fără ca județul Ialomița, proprietarul terenului în cauză, să fie introdus în cauză de către instanță sau anunțat de către conducerea primăriei în timpul procesului sau ulterior acestuia, deși singura concluzie a expertizei tehnice judiciare dispusă în cauză a fost că terenul solicitat de reclamanți este domeniul privat al județului, administrat de Consiliul Județean Ialomița, indicându-se și numărul cadastral sub care acest teren a fost intabulat”, precizează consilierul juridic Ștefan Dobriș într-o informare cu privire la acest caz.

Trebuie să precizăm că în 2008, atunci când familia Baicu a câștigat terenul în instanță, acest proiect al C.J. nu exista, însă neregulile au pornit încă de atunci. În plus, Consiliul Județean nu a fost înștiințat în niciun fel despre această situație, despre litigiul dintre Primărie și familia Baicu.

Drept urmare, când s-a realizat proiectul pentru parcul de afaceri în 2010, nimeni nu a suflat o vorbă și i-a lăsat pe reprezentanții Consiliului Județean să se dea „cu capul de pereți”. S-au întocmit zeci de documente, s-a eliberat terenul de gunoaie, s-au cheltuit bani. Tocmai în august 2012, în timpul unei vizite pe teren, s-a observat că acolo începe să se înalțe o construcție pentru care nu exista nici autorizație.

Față de modul în care a fost pronunțată sentința civilă de către Judecătoria Urziceni, care dă dreptate soților Baicu, în baza declarațiilor a doi martori și nu în baza expertizei tehnice, reprezentanții C.J. apreciază că „Judecătoria Urziceni a încălcat grav și nepermis norme elementare de drept material și substanțial, iar Primăria municipiului Urziceni, în loc să-și îndeplinească față de noi obligațiile de responsabilitate, cooperare și solidaritate prevăzute de lege (…), a achiesat, cu concursul explicit și greu de înțeles al avocatului Antonescu Lidun, fost consilier județean (la acel moment avocatul Primăriei), la aceste încălcări grosiere ale legii”.

În plus, susțin aceștia, deși s-a constatat că familia Baicu a construit fără autorizație de construcție, fiind și sancționată din această cauză, primăria nu a decis, conform obligațiilor, să demoleze construcția ridicată ilegal. Primăria a dat termen ca până în luna octombrie 2012 Baicu să obțină autorizația de construcție și să intre în legalitate sau să desființeze construcția, însă nimeni nu a luat nicio măsură, astfel că, în decembrie 2012, Consiliul Județean acționează în instanță familia Baicu pentru tulburare de posesie și pentru ca instanța să oblige Primăria să desființeze construcția.

silvian ciuperca
Silvian Ciupercă

„Întrucât nu am fost parte în litigiul dintre soții Baicu și primărie, nu avem posibilitatea legală de a ataca sentința civilă. Așa încât ne-am adresat Judecătoriei Urziceni cu solicitarea de a obliga pârâții Baicu Stelian și Primăria Urziceni să desființeze construcția ridicată ilegal sau să autorizeze Consiliul Județean Ialomița, în calitate de administrator al terenului pe care s-a construit, să desființeze respectiva construcție, pe cheltuiala pârâților”, subliniază reprezentanții C.J.

Având în vedere faptul că între primarul din Urziceni, Constantin Sava, și președintele Consiliului Județean, Silvian Ciupercă, există de ceva ani un război declarat, nu ne mai miră deloc această lipsă de comunicare între instituțiile pe care cei doi le conduc. De asemenea, nu ne mai miră acum nici sprijinul politic dat de liberalul Lidun Antonescu altor partide decât USL-ului din care făcea parte. „Insubordonarea” i-a adus în final suspendarea din funcția de vicepreședinte al PNL Ialomița, iar acum cine mai știe prin ce partid rătăcește.

Clar ca bună ziua este, însă, că un proiect s-a dus pe apa sâmbetei, atât din cauza incompetenței autorităților și justiției, cât și din reaua voință a unor oameni care, din interese mai mult sau mai puțin meschine, își bat joc de bunurile acestui județ.