Libertate prin artă – dincolo de prejudecăți
Vineri, 25 noiembrie, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” a găzduit un eveniment inedit, o expoziție cu peste 30 de lucrări realizate de Virgil Slăvilă, deținut în Penitenciarul Slobozia, expoziție intitulată „Dincolo de prejudecăți”.
Când o persoană este privată de libertate, una dintre posibilitățile de a „evada” este prin artă, asta dacă reușește să se adapteze regulilor dintr-un astfel de spațiu deloc propice creației. Penitenciarul i-a creat această posibilitate lui Virgil Slăvilă, ca de altfel și altor deținuți cu preocupări culturale, acesta beneficiind de un spațiu corespunzător și de materialele necesare realizării acestor lucrări.
Virgil Slăvilă spunea că în desenele sale, realizate în creion, sunt trăirile pe care le-a avut în acel moment, femeia fiind reprezentată mai mult pentru că „este o ființă înțelegătoare”.
Artistul deținut a avut la vernisaj sala plină de curioși, de la publicul neavizat care a privit cu interes expoziția sa, până la conducerea județului, critici de specialitate și artiști plastici.
Toți au apreciat lucrările deținutului, opinând că sunt ale unui om introvertit la maxim, lucrările vorbind despre el mai mult decât ar vrea el să spună vreodată.
Practic, universul său a fost coagulat în jurul ființei feminine, elementelor religioase, care țin de afectivitatea personală. În lucrările sale, accentul cade pe portret, încercarea de a surprinde o anumită expresivitate la nivelul privirii fiind foarte interesantă.
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, afirma că raportul dintre constrângere și libertate este o temă eternă, sub toate aspectele.
„Am încercat să descifrez cum autorul a găsit un echilibru în viața și opera lui. (…) Sunt convins că libertatea lui interioară este predominantă, indiferent de condiția în care se află”, afirma Silvian Ciupercă.
Virgil Slăvilă a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit, care i-au oferit încredere pentru a putea expune aceste lucrări, afirmând că momentul în care s-a deplasat de la Penitenciar până la Centrul Cultural fără cătușe l-a impresionat profund.
La ora actuală, Virgil Slăvilă nu se mai află în Penitenciarul Slobozia, fiind transferat într-un loc de deținere mai aproape de Constanța.