„Les Films de Cannes à Slobozia” aduce filmele premiate la Cannes 2019 și invitați speciali
„Les Films de Cannes à Slobozia” va avea loc între 5 și 8 noiembrie 2019, la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia, cu proiecții speciale de filme românești și filme prezentate și premiate din Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Cannes – Premiul pentru regie, Premiul pentru scenariu, Premiul pentru interpretare feminină.
Festivalul debutează cu filmul care a luat Premiul pentru regie la Cannes, 2019 – Le Jeune Ahmed, regizat de Luc și Jean-Pierre Dardenne: o poveste despre un tânăr tulburat care este prins între tentațiile vârstei și idealurile religioase de puritate. Cu un palmares demn de invidiat, frații Dardenne sunt considerați maeștrii cinema-ului umanist, iar ultima realizare le reconfirmă acest status. Cei doi realizează „un portret percutant, impregnat de o mare umanitate” (Télérama), oferind o abordare liniștită și empatică în gestionarea unui personaj destul de controversat.
Programul include de asemenea filmul care a primit Premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes anul acesta, Portrait de la jeune fille en feu, în regia lui Céline Sciamma. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Marianne primește sarcina de a realiza portretul unei tinere. Pictura urmează a fi folosită potrivit uzanței vremii, pentru a stabili proiecte matrimoniale. Știind că Héloïse, a refuzat anterior să pozeze, întrucât nu dorește să se căsătorească, Marianne este nevoită să apeleze la anumite subterfugii pentru a realiza portretul în secret. Primul film de epocă al regizoarei Céline Sciamma este „atât de bun încât îți vei dori să-l revezi cu încetinitorul pentru a înțelege exact cum e realizat”, spune Hollywood Reporter.
Miercuri, 6 noiembrie va putea fi vizionat Little Joe, un film remarcabil despre o plantă modificată genetic, cu proprietăți surprinzătoare: îngrijită corespunzător, aceasta își face fericit proprietarul. Jessica Hausner, un nume deja consacrat al cinema-ului austriac, a participat în competiția oficială a festivalului iar lungmetrajul i-a adus actriței Emily Beecham Premiul pentru interpretare feminină și a avut parte de o primire pozitivă din partea criticilor și a publicului, Variety considerându-l „un film artistic deconcertant și hipnotic despre o plantă foarte sinistră”.
Xavier Dolan, copilul teribil al cinema-ului, a revenit pe Croazetă cu o dramă intensă și delicată despre prietenie, iubire și identitate personală,Matthias et Maxime, selectat în Competiția oficială, la Cannes. Este o poveste despre doi prieteni din copilărie care se sărută pentru filmările unui scurtmetraj de amatori. Dar acest sărut aparent inofensiv îi afectează profund și generează un mix de confuzie și emoție pentru cei doi.
Prezentat în Competiție la Cannes 2019, Il Traditore, de Marco Bellocchio va putea fi văzut la Slobozia în cea de-a 3-a zi a festivalului. La începutul anilor 80, războiul dintre șefii mafiilor siciliene e în toi. Tommaso Buscetta, membru al clanului Cosa Nostra, fuge din țară și se ascunde în Brazilia. Între timp, în Italia, reglările de conturi se țin lanț, iar apropiații lui Buscetta sunt asasinați unul câte unul.
Arestat de poliția braziliană, apoi extrădat, Buscetta ia o decizie care va schimba istoria Mafiei: aceea de a-l întâlni pe judecătorul Giovanni Falcone și de a-și trăda jurământul de credință făcut clanului Cosa Nostra.
Jurnalul familiei –escu, de Șerban Georgescu, prezentat la Les Films de Cannes à Bucarest în secțiunea Avanpremierele Toamnei, va fi proiectat la Slobozia, pe 7 noiembrie. Documentarul spune povestea milioanelor de români care au ajuns să locuiască între aceste graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii: aşa cum stau lucrurile și într-o mare familie. O călătorie în spaţiu şi timp, în care familia devine puntea de legătură între toate momentele care ne-au ţinut uniţi, dar și cele care ne-au dezbinat.
Les Films de Cannes à Slobozia se încheie vineri cu proiecția filmuluiMaria, Regina României. Realizat de regizorul Alexis Sweet Cahill, filmul redă eforturile pe care regina le-a făcut la Conferința de Pace de la Paris, din 1919, pentru ca unirea României să fie recunoscută. O poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria, pelicula oferă publicului șansa de a vedea o dramatizare a evenimentelor care aveau să modeleze destinul României.
După proiecție, publicul este invitat să participe la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu doamna Maria-Denise Theodoru, co-scenarista filmului, jurnalistă cu peste 30 de ani de activitate la Radio România, dar și o bogată experiență literară, coordonând câteva proiecte editoriale despre Casa Regală a României.
Programul integral al evenimentului este disponibil pe https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program/slobozia/
Biletele pot fi achiziționate de la casieria Casei de Cultură a Municipiului Slobozia.
Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes à Bucarest și LesFilms de Cannes à Slobozia.
Festivalul Les Films de Cannes este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Parteneri: Primăria Municipiului Slobozia, Direcția Educație, Cultură și Tineret
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei
Organizat de: Asociația Cinemascop