Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Lansare de carte „Cele mai frumoase aforisme” – Corneliu Vadim Tudor

Publicat de Obiectiv Ialomita
13 iunie 2012, 9:20 PM

Uneori am senzaţia că Imnul Naţional nu e „Deşteaptă-te române”, ci  „Somnoroase păsărele” … este al treilea aforism cu care începe cartea lui Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, pe care a  lansat-o vineri, 8 iunie, la Slobozia, în sala Centrului Cultural UNESCO Ionel Perlea.

„Cele mai frumoase aforisme” a fost prezentată de Mihaela Racoviţeanu, director al Bibliotecii Județene „Ștefan Bănulescu”, împreună cu o lungă descriere a activităţii publicistice a președintelui PRM.

Întâmpinat cu pâine şi sare, de către o fată îmbrăcată în costum naţional, vădit emoţionat și obosit de campanie, Corneliu Vadim Tudor a ţinut asistenţa în aşteptare vreo oră și jumătate, răstimp în care cei 35- 40 de participanți au început să-şi piardă răbdarea şi să fuzioneze cu aforismul menţionat mai sus. După ce şi-a recăpătat culoarea în obraji, CVT a complimentat-o din  plin pe șefa Bibliotecii Județene, remarcând în context faptul că a găsit aici volume ale sale, pe care nici el nu le mai are. Niţeluş caustic la adresa lui Mircea Dinescu, pamfletarul a dizertat o vreme, conform temperamentului său binecunoscut,  pe diverse teme mai mult sau mai puţin paralele cu lansarea unei cărţi. De remarcat faptul că, în campanie, mai toţi îşi amintesc brusc de iubirea pentru acest oraş uitat la marginea Bărăganului. Tot aşa şi ilustrul scriitor a trecut prin subiecte diverse, ca trenul prin gară, refuzând comentariile cu tentă politică. Totuşi, a avut o mică întrevedere cu Cazacu Marinică, președintele PDL, cu care s-a înţeles în campanie să îl susţină pe candidatul Silviu Puchianu la şefia C.J. Ialomiţa. În treacăt, politicianul a amintit, dacă mai era cazul, că lumea suferă şi că el l-a salvat pe Becali din puşcărie, neratând nici subiectul unirii cu Moldova. În final, scriitorul a făcut poze cu admiratorii și a dat autografe pe volumele sale! Despre cartea de aforisme, vă spun doar atât: merită citită.

 

BEJ Ialomița prm

Știri recente:

Locuri de muncă oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă – 23 mai 2025
Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânăr din Slobozia depistat cu substanțe interzise!
Acțiune de informare a cetățenilor străini privind siguranța rutieră în județul Ialomița
Ialomița: Arestat pentru lipsire de libertate și violență în familie
CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net