La volan, beat și fără permis de conducere.

Poliţiştii au reţinut ieri, 21 ianuarie pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Perieţi.

beat la volanCel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, fiind suspectat de comiterea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În fapt, la data de 19 ianuarie, poliţia a fost sesizată, cu privire la faptul că pe raza comunei Ciochina s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Un echipaj de poliţie s-a deplasat de îndată la faţa locului şi lângă autoturismul avariat a depistat doi tineri de 26, respectiv 29 de ani, ambii din comuna Perieţi, care au refuzat să declare poliţiştilor cine s-a aflat la volanul autovehiculului.

Ambii tineri au fost testaţi alcoolscop, rezultând valorile de 0,68, respectiv 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior refuzând conducerea la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că suspect de conducerea autovehiculului şi producerea evenimentului rutier este tânărul în vârstă de 26 de ani.

Suspectul urmează să fie prezentat parchetului cu propunere de arestare preventivă.