Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale Ialomița

Ziarul Obiectiv Ialomita
  • OBIECTIV IALOMIȚA
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

ITM Ialomița: 109 controale în luna noiembrie

Publicat de Razvan M.
13/12/2021 | Locuri de munca
publicitatecliseru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa a desfăşurat, în luna noiembrie 2021, mai multe acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă,  în urma cărora au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 144.000 lei.

Activitatea de identificare şi combatere a cazurilor de muncă fără forme legale de angajare s-a realizat prin 109 controale inopinate la toate tipurile de angajatori.

publicitatepmp schengen

Persoanele implicate într-o asemenea activitate ilegală sunt total neasigurate și neprotejate de eventuale riscuri, suferind serioase dezavantaje economice și sociale. Inexistenţa contractelor individuale de muncă împiedică statul în exercitarea prerogativelor sale fiscale.

Un număr de 6 persoane, dintre care 4 femei,  au fost identificate desfăşurând activitate de muncă nedeclarată la 4 angajatori, care au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 120.000 lei.

Modul în care sunt respectate prevederilor legale privind timpul de muncă şi de repaus a fost urmărit la  109 angajatori, fiind aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, din care 14 avertismente şi 4 amenzi, în valoare de 12.000 lei.

În principal, problemele deficitare reieşite în urma acţiunilor de control efectuate de către inspectorii de muncă au constat în:

  • Neîntocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă anterior începerii activităţii;
  • Nerespectarea prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă, evidenţa precară a timpului de lucru;
  • Neintroducerea datelor şi netransmiterea la inspectorat a programului REVISAL;
  • Neacordarea în condiţiile legii a unor drepturi salariaţilor (plata orelor suplimentare, repaus săptămânal, plata orelor de noapte, neplata la termenele convenite prin contractele de muncă a salariilor);
  • Necompensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, la încetarea contractului individual de muncă;
  • Nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, pentru remedierea neconformităţilor constatate în procesele verbale de control încheiate anterior.

Pentru aceste deficienţe au fost dispuse 55 de măsuri de intrare în legalitate cu termene concrete de realizare.

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii, stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2021, în perioada 22 – 26.11.2021 s-a desfăşurat Campania Naţională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul fabricării produselor de brutărie şi a produselor făinoase – cod CAEN 107  şi comerţ cu amănuntul a pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazinele specializate – cod CAEN 4724.

Obiectivele Campaniei Naţionale au fost:

  1. Identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă
  2. Identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor şi a tinerilor
  3. Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în REVISAL şi de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea are sediul social;
  4. Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

Au fost efectuate 13 acţiuni de control prin care  s-a urmărit modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la angajarea personalului (inclusiv transmiterea contractelor individuale de muncă în aplicaţia REVISAL, în termenul legal), timpul de muncă şi timpul de odihnă, repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale).

Reamintim faptul că, începând cu luna  octombrie 2021,  prin Ordonanţa nr.117 din 4 octombrie 2021, intrată în vigoare din 05 octombrie 2021, munca nedeclarată a fost definită conform art. 151 astfel:

a) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activităţii – amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;

b) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii – amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată

c) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat – cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;

d) primirea la muncă a unui salariat cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial – cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei

Tot din data de 05 octombrie 2021, prin Codul Muncii, se defineşte la art.152 munca subdeclarată ca fiind acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale; fapta constituie contravenţie şi se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situaţie, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei.

Distribuie
controale itminspectia munciiitm ialomitamunca la negru

Articole recente:

Jandarmeria Ialomita

Jandarmeria Ialomița suplimentează efectivele angrenate în misiuni în acest final de săptămână

🟠 Obiectiv Ialomita | 24.03.2023 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte
DSVSA IALOMIȚA

Transport ilegal de animale, identificat pe raza municipiului Slobozia

🟠 Obiectiv Ialomita | 24.03.2023 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Caravana Smurd Ajunge In Judetul Ialomita

Caravana SMURD ,,Fii pregătit!” și  Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență ajung în județul Ialomița!

🟠 Obiectiv Ialomita | 24.03.2023 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte
Consiliul Judetean Ialomita

Comunicat convocare ședință ordinară, Consiliul Județean Ialomița – 29.03.2023

🟠 Obiectiv Ialomita | 23.03.2023 | Anunturi - Info Utile
➡️ Citeşte
Activitati Penitenciarul Slobozia

Penitenciarul Slobozia: „Lecții de viață – Învață din greșeli”

🟠 Obiectiv Ialomita | 23.03.2023 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte
Promovare Profesie Politist 05

Îți dorești să fii polițist?

🟠 Obiectiv Ialomita | 23.03.2023 | Lege si Ordine
➡️ Citeşte

🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Locuri de muncă Ialomița.
AJOFM Ialomița. Vezi detalii
Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MARTIE 2023

Marsul Pentru Viata
Reclama Piese Camioane
Reclama Personalizari
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact

Detalii Trafic obiectiv.net

Facebook Instagram Twitter Youtube
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2021 | obiectiv.net