ISU Ialomița: Recomandări pentru protecția populației pe timpul manifestărilor violente ale vremii

Județul Ialomița se află, până pe data de 21 septembrie, la ora 21.00, sub efectul unei avertizări meteorologice ”cod galben”, caracterizată de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului și cantități de apă însemnate.

Conform informațiilor Administrației Naționale de Meteorologie,  în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale  scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali, pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii.

Pentru asigurarea acțiunilor preventive la nivelul comunităților, au fost înștiințate asupra atenționării toate comitetele locale pentru situații de urgență de la nivelul județului Ialomița.

Totodată, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cadrele au fost prealarmate, astfel încât pompierii ialomițeni sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populației și autorităților publice locale, cu toate mijloacele tehnice din dotare.

Pentru eficientizarea misiunilor de răspuns în județele aflate sub avertizare de Cod Portocaliu, dacă Inspectorul general al IGSU va dispune și în funcție de dinamica situației operative, cadrele ISU Ialomița sunt pregătite pentru a fi dislocate în detașamente operative care vor încadra tehnică destinată intervenției la inundații, în județele respective.

Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.n.

Comunicat de presă: ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA

—–

Citește și: Slobozia: Zeci de copaci rupți, mașini avariate și alte pagube materiale, după furtuna de astăzi(25.07.2017. Galerie foto & VIDEO

Abonează-te la sistemul nostru de notificări speciale. Apasă clopoțelul roșu din stânga jos a paginii. Vei primi doar notificările importante –  mesaje de interes public, avertizări, alerte, infotrafic etc.  Te poți abona pe mobil, desktop, tabletă, pe fiecare în parte. Recomandăm în special abonarea pe mobil. Poți renunța oricând tot doar cu un click pe clopoțel.