Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

ISU Ialomița: Miercuri, 1 Martie, vor suna sirenele. Vezi calendarul activităților desfășurate în Săptămâna Protecției Civile

Publicat de Razvan M.
25 februarie 2023, 12:32 PM

În acest an, la data de 28 februarie, sărbătorim 90 de ani de Protecție Civilă în România, dată la care Regele Carol al- II-lea a semnat Înaltul Decret Regal, publicat la 23 martie 1933, în Monitorul Oficial al României, ca Regulament al Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor asupra populației și resurselor teritoriului.

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Cu acest prilej, pentru a marca importanța acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița va desfășura un ansamblu de activități specifice, privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare caracteristic tipurilor de risc, generatoare de situații de urgență, menite să dezvolte comportamentul preventiv al cetățenilor.

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ÎN SĂPTĂMÂNA ,,PROTECȚIEI CIVILE”

Expoziție de tehnică de intervenție

Prezentarea tehnicii de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița.

Locație: parcul din municipiul Urziceni, respectiv municipiul Fetești

Perioada: 25.02.2023, în intervalul orar 10:00- 13:00


Desfășurarea unor exerciții de evacuare în caz de cutremur, ocazie cu care vor fi prezentate tehnicile de acordare a primului ajutor, dar și modul corect de acțiune înainte, pe timpul și după producerea unui seism.

Locație: unitățile de învățământ din județul Ialomița

Perioada: 27.02.2023-03.03.2023


Constituirea unor puncte de informare preventivă cu tematică de protecție civilă, în zonele cu public numeros, având ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației și familiarizarea acestora cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

Locație: lăcașuri de cult și centre comerciale cu aflux mare de persoane

Perioada: 26.02.2023- 04.03.2023


Desfășurarea ,,Cupei Protecției Civile” la minifotbal și tenis de masă

Locație: Complexul Sportiv Municipal ,,1 Mai”- Slobozia și Sala de sport a Liceului Tehnologic ,,AL.I.Cuza” – Slobozia.

Perioada: 27.02.2023- 01.03.2023


Desfășurarea unor exerciții demonstrative de către serviciile voluntare pentru situații de urgență, având ca scop informarea preventivă a populației cu privire la stingerea incendiilor

Locația: U.A.T-uri din județ

Perioada: 02.03.2023-03.03.2023


Angrenarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență, în distribuirea materialelor-suport cu precădere în zonele unde sunt familii/comunități vulnerabile.

Perioada: 25.02.2023- 04.03.2023


Reluarea exercițiului național de alarmare publică ,,Miercurea Alarmelor”

Perioada: 01.03.2023, în intervalul orar 10:00- 11:00

Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării acestui exercițiu, deși poate genera disconfort în rândul populației.

Acesta are drept scop antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale, verificarea funcţionării sistemului de alarmare şi, nu în ultimul rând, de pregătire a populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare.


Zilele Porților Deschise – subunitățile de pompieri își deschid porțile prilej cu care vizitatorii vor avea posibilitatea de a cunoaște îndeaproape tehnica de intervenție utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative și totodată își vor putea reaminti măsurile și modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.

Locație: sediul inspectoratului/ subunitățile de intervenție

Perioada: 27.02.2023-01.03.2023, astfel:

*   27.02.2023 Detașamentul de pompieri Urziceni

* 28.02.2023 – 01.03.2023 Sediul inspectoratului/ Stația de pompieri Țăndărei.


Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. 

sursa: ISU Ialomița

exercitii ISU Ialomita miercurea alarmelor porti deschise protectie civila

Știri recente:

Ialomița: Bărbat reținut după ce nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție
Cinci bărbați din Țăndărei au fost reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
DSVSA Ialomița: Banane din Ecuador, depistate cu pesticidul clorpirifos-etil, interzis în UE
Misiunile jandarmilor ialomițeni la sfârșit de săptămână
Consiliul Județean Ialomița se convoacă în ședință ordinară în data de 28.05.2025
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net